SOV a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în Dosarul Asociației Salariaților Petrom

sorin ovidiu vintu1

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat definitiv la 10 ani și șase luni de închisoare în Dosarul Asociației Salariaților Petrom. Liviu Luca a primit 10 ani și două luni de închisoare, potrivit Digi24.ro

În decembrie 2016, Tribunalul București îl condamnase pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Viântu la 10 ani si 2 luni de inchisoare in dosarul delapidarii patrimoniului Asociatiei Salariatilor din cadrul SNP Petrom SA.

Sorin Ovidiu Vântu și Liviu Luca au fost trimiși în judecată de DIICOT în ianuarie 2014 pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA. În același dosar, au fost deferite justiției alte opt persoane, acuzate că fac parte alături de Vântu și Luca dintr-o grupare specializată în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și spălare de bani.

Potrivit DIICOT, în perioada 2005 – 2006, Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca și Octavian Turcan au inițiat și constituit un grup infracțional organizat ce a avut că scop inițial obținerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociației și implicit a membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold LTD (controlat la acel moment de Vântu și ulterior de Liviu Luca) la majorarea de capital social al SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), participațiile (acțiunile) Asociației Salariaților diminuându-se de la 50% la 25%. Scopul final al grupării a fost dobândirea controlului total în Adunarea Generală a Acționarilor la PSV Company, cu bani din patrimoniul Asociației Salariaților din SNP Petrom SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici