Şoferul de BMW lovit de tramvai a fost fotbalist la Steaua

IMG 1071

Scandalul recent în care au fost implicați un vatman și un șofer de BMW din Capitală a devenit viral pe rețelele de socializare și a avut parte de reacții foarte diverse. Se pare că bărbatul care se afla la volanul autoturismului este un fost fotbalist.

Mark Simion, şoferul de BMW care a fost izbit de tramvai, ar fi jucat fotbal în trecut și vrea să devină antrenor. Acesta ar fi fost legitimat la juniorii celor de la Steaua, iar la seniori a evoluat pentru Metaloglobus și Carmen, scrie Fanatik.

Cariera bărbatului ar fi fost oprită de o accidentare, dar vrea să rămână în sport, dorind să devină antrenor de fotbal. În prezent, ar urma cursurile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport.

Filmul complet al scandalului din trafic dintre vatman şi şofer. De ce a fost amendat conducătorul auto cu 2.230 lei VIDEO

Mark Simion a fost sancționat: a primit o amendă de 2.230 de lei și a rămas fără permis de conducere timp de 30 de zile.

La rândul său, vatmanul poate fi bun de plată după pagubele produse autoturismului pe care l-a lovit, potrivit directorului STB.

“S-a întâmplat un incident regretabil, în care vatmanul nostru a reacționat disproporționat față de o încălcare a regulilor de circulație și din partea conducătorului autoturismului. Va fi, bănuiesc, sancționat, va fi cercetat disciplinar. Se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat Andrei Creci, directorul STB, pentru Digi24.

VIDEO Reacţia unui posesor de BMW atunci când un vatman îl împinge de pe linia de tramvai

“Șoferilor le recomand să nu se grăbească, iar vatmanilor n-am ce să le recomand pentru că au în fișa postului să fie atenți și calmi. Ei n-au de ce să se grăbească, pentru că au un traseu prestabilit, au niște timpi pe care trebuie să-i respecte. Nu trebuie să ajungă nici mai târziu, dar nici mai devreme. Așa că nu au de ce să se grăbească și este de nescuzat o astfel de atitudine”, a mai spus Andrei Creci, directorul STB.

  Bilanţul accidentului de pe Autostrada Soarelui a crescut la patru morţi
Categorie: mandri.ro
Tags: bmw, sofer, steaua, tramvai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici