Simona Halep a învins-o în premieră pe Laura Siegemund. S-a calificat în optimi de finală la Roma

poze hd simona halep 1

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 4 WTA, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o în premieră pe Laura Siegemund (Germania), poziţia 32 în ierarhia mondială, în turul doi al competiţiei.

Halep s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 40 de minute.

Primul set a fost unul echilibrat până la 4-4, cele două jucătoare reuşind câte două break-uri fiecare. La 4-4, Halep şi-a câştigat lejer serviciul, iar apoi a concretizat a doua minge de set pe serviciul lui Siegemund.

Setul al doilea a început în forţă pentru jucătoarea din Constanţa, care a reuşit un break şi a condus cu 2-0. Imediat, Siegemund a reuşit rebreak-ul, dar Halep şi-a continuat jocul bun şi a ridicat scorul la 4-1. A urmat o nouă perioadă mai slabă în jocul româncei, care şi-a cedat serviciul, iar germana s-a apropiat la 4-3. În acest moment, Halep a cerut intervenţia antrenorului Darren Cahill. Sfaturile australianului au ajutat-o pe Halep care a reuşit imediat break-ul, dar pe serviciul propriu a ratat două mingi de meci şi Siegemund a reuşit rebreak-ul. Ultimul ghem al meciuluii a fost unul disputat, iar Halep a reuşit să fructifice al cincea minge de meci şi să se impună cu 6-4, 6-4.

Simona Halep, care săptămâna trecută s-a impus la Madrid Open, a fost învinsă, la 29 aprilie, cu scorul de 6-4, 7-5, de Laura Siegemund, în semifinalele turneului de la Stuttgart, în a doua lor partidă directă. Anul trecut, în optimi, tot la Stuttgart, jucătoarea germană s-a impus şi mai clar, cu scorul de 6-1, 6-2.

  Descinderi ale DIICOT la Arad. Percheziţii la sediile unor societăţi comerciale

În optimile de finală de la Roma, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Anastasia Pavliucenkova, favorită 12 şi locul 17 WTA, şi Anastasija Sevastova (Letonia), poziţia 18 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în optimi la Roma, Halep va primi 105 puncte WTA şi un cec în valoare de 26.302 euro.

Anul trecut, Simona Halep a fost învinsă în turul doi la Roma.

Sursă: www.news.ro

Categorie: arad
Tags: importante, invins, Laura Siegemund, simona halep, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici