Şeful ANAF: Din 2017, eliminăm hârtia, vom primi doar declaraţii online

masuri fisc anaf saptamana datorii 365396

Declarațiile fiscale vor fi depuse, începând cu 1 ianuarie 2017, doar online, formatul de hârtie urmând să fie complet eliminat, a declarat președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș.

“Vom începe în această toamnă o campanie de informare a contribuabililor privind depunerea electronică a declarațiilor. De la 1 ianuarie 2017, îi vom anunța că nu mai primim declarații pe hârtie, ci doar online. Din septembrie, la termenele de depunere (data de 25 ale lunii n.r.), vom distribui la ghișee fluturași în care le vom arăta ce opțiuni există”, a explicat Dragoș Doroș, potrivit profit.ro.

În acest moment, 85% dintre contribuabili își depun declarațiile online.

„Există o reținere a unor contribuabili față de sistemul online pe care o observăm și în cazul unor declarații care, deși se pot transmite electronic, sunt, în continuare, depuse în format de hârtie. Chiar și în București, există oameni care preferă să vină la ghișee, iar în unele județe aproape 40% optează pentru această variantă. În primul rând, scăpăm toți de cozile de la ghișee și, în al doilea rând, descărcăm personalul de munca de prelucrare, pentru că informațiile furnizate în declarații trebuie introduse în sistem de funcționari ANAF”, precizează șeful Fiscului.

„Ne așteptăm să apară un disconfort la o anumită categorie care refuză să accepte schimbarea, dar trebuie să facem această reformă, pentru că este mult mai facil pentru toată lumea”, a adăugat oficialul Fiscului.

Declarațiile fiscale pot fi depuse online folosind un certificat digital calificat emis de un furnizor acreditat. Costul obținerii unui astfel de certificat este de câteva zeci de euro și poate fi utilizat pentru mai multe entități, persoane fizice sau juridice. ANAF mai pune la dispoziția persoanelor fizice aplicația Spațiul

  A fost gasita epava legendarului galion San Jose, care transporta una dintre cele mai mari comori ale omenirii

Sursa romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici