Se dorește ca Aeroportul Arad să aibă curse de linie. CJA va aborda 400 de companii aeriene

aeroport 1

Conducerea Consiliului Județean Arad transmite unui număr de peste 400 companii aeriene, care operează în Europa, solicitarea de a include Aeroportul Internațional Arad în programul lor operațional. Companiilor le-a fost înaintată o prezentare a județului Arad, a municipiului și a detaliilor tehnice referitoare la Aeroport. Este cea mai importantă campanie de imagine pe care Consiliul Județean o inițiază în vederea punerii în valoare a potențialului Aeroportului Internațional Arad!

De asemenea, în vederea dezvoltării acestui important obiectiv, campanii vor fi abordate și în mod direct de Consiliul Județean Arad inclusiv la târguri internaționale de profil. Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Claudia Boghicevici, a declarat: „Una dintre preocupările noastre principale este ca Aeroportul să intre într-un circuit internațional. Mizăm foarte mult pe turism și pe contribuția pe care o poate avea la dezvoltarea Aradului. Ne implicăm direct de la Consiliul Județean, fiindcă înțelegem că așteptările arădenilor sunt mari și justificate. Am avut discuții cu managerul Aeroportului și i-am solicitat să participăm la târgurile internaționale de profil, iar noi vom asigura suportul logistic necesar. Mergem, împreună cu cei de la Aeroport, în întâmpinarea potențialilor parteneri”.

Ne dorim să includem Aeroportul Internațional Arad într-un calendar al curselor de linie, dar suntem în egală măsură interesați de zboruri de tip charter și low-cost. Anul acesta avem programată participare la cel puțin trei evenimente europene, unde reprezentanții Consiliului Județean Arad vor discuta direct cu companiile oferta pentru Aeroportul Internațional Arad.

CJ Arad nu a renunțat nici la varianta unei cooperări cu companii din China. Reprezentanții Air Hainan au fost invitați la Arad, pentru a vedea la fața locului facilitățile oferite.

  Stana Izbasa condamnata la doi ani si sase luni de inchisoare

În această vară, prin colaborarea cu tur-operatori privați, de pe Aeroportul Internațional Arad vor decola curse charter pentru Turcia, în sezonul estival.

Categorie: arad
Tags: aeroport, cja, compani aeriene, importante, stiri arad, zboruri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici