Scoala de VARA la Centrul de limba germana Hänsel und Gretel

IMG 2412

Copiii din Arad care au între 2 și 10 ani pot fi duși la centrul de limba germană Hänsel und Gretel, unde se folosește metoda de predare Kikus. Învățarea are loc într-un cadru restrâns de 4-6 copii pe grupă, iar personalul este unul specializat.

Centrul de limbă germană din Arad se află pe strada L. Szantay, nr 4 și reprezintă o nouă provocare, dedicată copiilor.

„Pentru cei mici am conceput un curs antrenant și util într-o atmosferă relaxantă și veselă, un curs interactiv care își propune să-i familiarizeze pe cei mici cu limba germană și le dă ocazia să experimenteze această limbă prin toate simțurile abordând-o activ și creativ, astfel, limba germană devine blândă, prietenoasă, distractivă și ușor de reținut. Ne apropiem de ea, învățăm limba germană cu jucării, sunete, imagini și muzică, apoi ne vom juca cu ea, vom cânta, vom colora, vom construi dând forme concrete cuvintelor noi învățate. În cele 36 de săptămâni, copiii vor învăța formele de salut, familia, fructele, legumele, culori, jucării, animale, casa mea, zilele săptămâni, anotimpurile. Iar după ce vom învăța toate astea suntem gata pentru cursul de vară”, spun reprezentanții centrului de limbă germană din Arad.

IMG 2413

ȘCOALA DE VARA din acest an este intr-un format distractiv, special creat pentru vacanța de vara!

Programul se va desfașura exclusiv în limba germană și se adresează copiilor cu vârstă cuprinsa între 2 și 10 ani.

Modulul se desfășoară de luni până vineri de la ora 8.00 la 13.00

Perioadele:

Modul I. – 26 IUNIE – 14 IULIE

Modul II. – 17 IULIE – 4 AUGUST

  Bogdan Chirieac: ”Acest ministru trebuie oprit imediat!

Modul III. – 7AUGUST – 25AUGUST

Înscrierile se fac până în data de 20 IUNIE 2017 la numărul de telefon 0722722449.

Taxa este:

3 săptămâni – 400 Ron,

6 săptămâni – 750 Ron,

9 săptămâni – 1050 Ron

Taxa include materialele necesare fiecarui modul și o masă de fructe de sezon.

Metodele de „școala veche” cu repetari la infinit și exerciții seci sunt eliminate, respectiv ascunse în jocuri și alte activități atractive.

Se lucrează în grupe de 4-6 copii, astfel profesorul se poate ocupa de fiecare în parte

Mediul în care se desfășoară orele este informal, copiii se simt la largul lor fără a se renunța la disciplină

Materialele de învățare sunt foarte eficace, interesante și bine puse la punct.

Cei care doresc mai multe informații despre centru pot suna la numărul de telefon: 0722722449 sau accesa www.germana-arad.ro.

 

Categorie: arad
Tags: copii, Hänsel und Gretel, importante, lectii, scoala de vara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici