Scandalul dezinfectanţilor: Codruţa Kovesi spune că nu au existat sesizări de indicii de corupţie

spital

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că instituţia nu a fost sesizată în legătură cu posibile fapte de corupţie cu privire la scandalul în care este este implicată firma Hexi Pharma, privind dezinfectanţii din spitale.

“Am avut discuţii cu domnul Procuror General, inclusiv pe acest dosar nou. Este o ancheta în curs la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Am încredere în colegii de acolo că în momentul în care apar indicii de corupţie ne vor sesiza. Până acum nu am fost sesizaţi de ei că au asemenea indicii”, a declarat Laura Codruţa Kovesi la EuropaFM.

Procurorul şef al DNA a precizat că pe rolul DNA au fost mai multe investigaţii privind corupţia din sistemul sanitar.

“În ultimii doi ani am tras semnale de alertă în legătură cu corupţia în sănătate. La bilanţurile DNA am atins acest domeniu de fiecare dată şi DNA a fost focusat pe ceea ce se întâmplă în sănătate. Am considerat că e o prioritate încă de acum doi ani. Am avut dosare pe ceea ce înseamnă achiziţii în sistemul de sănătate”, a mai spus aceasta.

“În general, am avut foarte multe dosare în care investigaţiile au plecat de la infracţiuni comise, spre exemplu, de preşedinţi de consilii judeţene şi am ajuns la achiziţii făcute în spitale. Am avut funcţionari din sănătate, chiar şi un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii. Am tras semnale de alarmă inclusiv la ultimul bilanţ. Acesta a plecat de la faptul că nu o sută de procurori vor rezolva problemele din sutele de spitale din România”, a mai precizat procurorul şef al DNA.

  Primul centru de transplant multi-organ din sud-estul Europei se construiește în București

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: codruta, dezinfectanti, spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici