Scandalul dezinfectanților a scos sute de oameni în stradă

protest hexi 2

Peste 600 de oameni au protestat vineri seară în București, nemulţumiţi de reacţia autorităţilor în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale. Oamenii au scandat „Ne-aţi diluat sănătatea” şi „HexiPharma, bioUcide cu licenţă de la statul român”.

După aproape două ore de la începerea manifestaţiei, numărul protestatarilor a ajuns la 600. Câteva sute de protestatari au plecat de la fântâna de la Universitate spre sediul Ministerului Sănătăţii, unde au scandat “Demisia”, “Corupţia ucide”, “Achimaş, pe făraş” şi “Sănătate pentru toţi, nu doar pentru mafioţi”.

Manifestanţii au spus că vor să meargă să protesteze şi la sediul Guvernului din Piaţa Victoriei. Unii dintre protestatari au purtat măşti chirurgicale pe care scrie „Tăcerea ucide”.

Câţiva protestatari au afişat un banner cu mesajul „Domnule Prim-ministru, Ascultaţi-ne şi pe NOI, Nu doar ce vi se transmite prin cască!”, lângă care este o fotografie a lui Dacian Cioloş care are căşti pe urechi. Manifestanţii au început să se adune de la ora 19.00, la fântâna de la Universitate, după o mobilizare pe reţelele de socializare, sub sloganul „Haideţi să facem ceva!”.

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici