Scandalul amicalului România-Spania se mută în Parlament: ”Este o bătaie de joc”

fortbal
Bătălia dintre Bucureşti şi Cluj pe tema meciului de fotbal al naţionalei României cu Spania se mută în Parlament. După ce selecţionerul Anghel Iordănescu a refuzat, iniţial, să ducă selecţionata în inima Transilvaniei, iar antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a declarat că mutarea meciului din Capitală este o pată neagră pentru România, senatorul Alin Tişe a replicat dur. Mai mult, acesta a declarat că va cere în Parlament conducătorilor fotbalului românesc să prezinte scuze clujenilor, pe care i-au tratat ca pe români de rangul doi.

„Astăzi, în Parlament, voi susţine o declaraţie politică în care voi vorbi tocmai despre modul în care clujenii au fost jigniţi de reprezentanţii fotbalului românesc. Ca şi cum această echipă naţională ar aparţine unei persoane sau unor vremelnici conducători ai fotbalului românesc. Echipa naţională aparţine românilor, ea trebuie să joace peste tot în România pentru că asta este o dovadă de iubire faţă de echipa naţionala şi de cunoaştere a acestei echipe de către toţi românii. Tocmai de aceea faţă de afirmaţiile făcute de conducătorii fotbalului românesc prin care spuneau că mutarea meciului România – Spania la Cluj este o ruşine sau o bătaie de joc la adresa românilor, voi continua luarea de poziţii legat de cei care îşi permit să trateze Clujul ca fiind un oraş de mâna a doua respectiv pe clujeni ca fiind români de mâna a doua, printr-o declaraţie politică prin care voi cere public acestor domni să-şi ceară scuze clujenilor şi să înţeleagă că această echipă de fotbal naţională aparţine tuturor”, a declarat parlamentarul.

Alin Tişe susţine că în această dispută care vizează interesele Clujului ar fi trebuit să ia atitudine şi ceilalţi parlamentari clujeni, indiferent de partid, scrie citynews.ro: „Din păcate, nu am văzut nici măcar o poziţie a altor parlamentari de Cluj din alte partide care să ia poziţie în afară de mine. Însă în ceea ce priveşte parlamentarii din Transilvania, ei sunt extrem de mulţumiţi că meciul va avea loc la Cluj. Pentru că ei cunosc arena. Pentru mine nu este o surpriză că decizia de a muta meciul a fost foarte grea pentru că e vorba de bani, de interese, de publicitate ş.a.m.d. De aceea decizia a fost foarte greu de luat. În rest, fiecare parlamentar îşi apară judeţul şi votanţii săi. Eu m-aş fi aşteptat să fie în Cluj în acest caz o poziţie unitară şi fără echivoc din partea tuturor parlamentarilor de la toate partidele.”

  Alba neagra cu colaborarea: Marian Munteanu nu a colaborat cu Securitatea

Sursa: www.gandul.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici