Sabotaj sau semn divin la ANAF Arad?

ANAF Arad

Doar contribuabil să nu fii și doar la ANAF să nu ai lucruri de rezolvat în aceste zile. Întâmplări ciudate, inexplicabile se succed într-un ritm tot mai alert în spatele zidurilor instituției arădene.

Primele care au cedat (iar acest lucru se întâmpla cu câteva luni în urmă) au fost aparatele care eliberează numere de ordine cetățenilor cu ale căror taxe țara înflorește. Mai apoi, ,,progrămelele’’, așa cum le numesc funcționarii instituției, au început și ele să scârțâie până când au înțepenit cu totul. Serverul dă și el semne mari de oboseală iar întreruperile de curent vin să pună capac seriei de ghinioane. Nu e ușor să îți dorești să dai bani la ANAF dacă ești arădean. Asta pentru că azi:

Ora 8.20- Programul din calculator pur și simplu refuză să pornească.

Ora 8.25- Programul a pornit, dar funcționara de la casierie își începe munca doar la ora 8.30, așa că a scos gunoiul rămas de cu seară în incintă. În timp ce contribuabilii sunt sfătuiți să aștepte să fie poftiți pentru a li se lua banii, în spatele ușilor închise urmează o dezbatere legată de cele mai recente rețete culinare.

Ora 8.35- Pe hol coada se îngroașă. Aparatul pentru numere de ordine e înțepenit de mai bine de-o lună. Dezbaterea culinară din casierie a ajuns la final. Nervii celor de pe hol sunt întinși la maxim. Cu pupilele dilatate și cu teancurile de bani fremătându-le în mâini oamenii așteaptă să fie poftiți în casierie. Brusc se face beznă, semn c-a picat curentul. ,, Clienții’’ se retrag, rând pe rând .

  Artistul Dan Merişca expune (şi) la Cărtureşti. Îl „critică“ Antoniu Martin

Ora 11.30- A venit curentul, semn că banii pot lua calea ANAF-ului. Plini de entuziasm, oamenii refac rândurile de pe hol. Se poate intra în casierie unde, vai ! Serverele nu funcționează din nou. Poate că își vor reveni mai târziu sau, poate, în zilele care urmează. Poate că mâine se va lua curentul, poate că nu. Poate că progrămelul își va face iar de cap, sau își va reveni. Nimic nu e sigur pentru că, spre exemplu, serverul n-a funcționat prea bine nici ieri. Un lucru trebuie ținut minte, însă, dacă ești contribuabil arădean:  ,,Ești un bun român! România funcționează cu taxele tale!’’.

 

Categorie: arad
Tags: stiri Arad Anaf contribuabil sabotaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici