Rusia susţine că SUA exercită presiuni asupra statelor balcanice pentru a le forţa să adere la NATO

kremlin

Andrei Kelin, directorul Departamentului pentru Cooperare Europeană din cadrul Ministerului rus de Externe, a acuzat, luni, Statele Unite că exercită presiuni asupra statelor din Balcani pentru a le forţa să adere la NATO, relatează agenţia de presă Ria Novosti.

Rusia susţine că SUA exercită presiuni asupra statelor balcanice pentru a le forţa să adere la NATO

Oficialul rus a precizat că Statele Unite îşi doresc să obţină controlul complet asupra Balcanilor de Vest, urmârind să atragă statele balcanice ”pe orbita Washingtonului”. Kelin susţine că SUA exercită presiuni politice asupra statelor balcanice, adăugând că Washingtonul intervine în afacerile interne ale ţărilor respective.

”Nu privim cu calm aceste evoluţii, pentru că orice val de extindere a NATO, mai ales în contextul unor relaţii deteriorate, cum este cazul în prezent, reprezintă un factor suplimentar de complicaţii pentru securitatea europeană”, a afirmat Kelin.

Directorul Departamentului pentru Cooperare Europeană din cadrul Ministerului rus de Externe s-a declarat nemulţumit şi de sistemul de apărare antirachetă instalat pe teritoriul mai multor state europene, avertizând că extinderea NATO şi instalarea unui sistem antirachetă în Europa obligă Rusia să reacţioneze.

 ”Eforturile SUA şi NATO de a implementa un sistem de apărare antirachetă reprezintă un factor distructiv major care subminează stabilitatea în Europa. După acordul încheiat între Iran şi marile puteri cu privire la programul nuclear al acestuia, pretextele imaginare privind crearea pe etape a scutului antirachetă ce fuseseră utilizate înainte de americani au dispărut, iar acum este clar că nu Iranul era motivul pentru crearea sistemului de apărare antirachetă”, a adăugat Kelin scrie mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici