Din arhivă / mandri.ro

Rusia a convocat Consiliul de Securitate ONU după ce Turcia a avertizat cu o intervenţie în Siria

Foto:

Rusia a cerut convocarea unei reuniuni speciale a Consiliului de Securitate ONU pentru condamnarea planului Administraţiei Turciei de lansare a unei intervenţii militare terestre în Siria, anunţă Ministerul rus de Externe.

„Rusia a cerut convocarea vineri seară a unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru aprobarea unui proiect de rezoluţie care să pună capăt tuturor acţiunilor ce afectează suveranitatea şi integritatea teritorială a Siriei”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, citată de site-ul ziarului Le Figaro.

Turcia a cerut recent coaliţiei internaţionale coordonate de Statele Unite să lanseze o intervenţie militară terestră în Siria.

Rusia este principalul aliat internaţional al Administraţiei de la Damasc, condusă de preşedintele Bashar al-Assad.

Sursă: Mediafax FOTO lonews.ro

 

Etichete · avertizare · consiliu de securitate ONU · convocat · rusia · siria · turcia

Comentarii

Fii primul care comentează.

Comentariile pot apărea imediat. Mesajele semnalate de filtru sunt verificate de redacție.