România, printre cele mai dure legi antifumat din UE. Ce măsuri au adoptat celelalte state

anti smoking law

Statele care au interzis total fumatul sunt fie anglo-saxone (Marea Britanie, Irlanda), fie nordice (Norvegia, Islanda, Olanda), fie state foste comuniste (Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Macedonia) sau micile insule din Marea Mediterană (Cipru, Malta), conform profit.ro.

Legile antifumat din majoritatea statelor europene prevăd excepții precum amenajarea, în hoteluri și la diverse locuri de muncă, de spații special destinate fumătorilor.

În Spania, de exemplu, s-a interzis fumatul în baruri și restaurante, însă, spre deosebire de România, unde interdicția este totală, la iberici fumatul este permis în cluburile de fumători pentru membri, cluburi constituite ca persoană juridică cu statut de organizație non-profit.

Marea Britanie și Scoția și-a rezervat dreptul de a permite fumatul în pub-urile care amenajează fumătorilor spații, nu mai mari de 50% din suprafața totală a localului.

CCR a respins, miercuri, sesizarea formulată de 33 de senatori, care susţineau că, prin definirea spaţiului public închis, legea introduce o formă de discriminare. Decizia fost luată în unanimitate de judecători, care au precizat că niciun argument invocat în sesizarea celor 33 de senatori nu se susţine. Aşadar, legea va merge mai departe la preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgată, urmând să intre în vigoare la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Cei care nu vor respecta legea vor fi sancţionaţi: persoanele fizice riscă amenzi între 100 şi 500 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendaţi cu până la 15.000 de lei sau pot fi chiar obligaţi să închidă localul, dacă nu se află la prima abatere.

Pe de altă parte, la terasele aflate în aer liber, fumatul va fi permis, a precizat deputata PSD Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii anti-fumat, la Realitatea TV. În ceea ce priveşte fumatul pe plajă, spre exemplu, aceasta a arătat că vor trebui stabilie anumite norme în acest sens.

  Accident cumplit în noaptea de Crăciun la Constanţa

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Sursa: realitatea.net

Categorie: mandri.ro
Tags: anti fumat, fumat, lege, lege anti fumat, romania

1 comentariu. Leave new

  • Are PSD de unde sa piarda voturi! Creste valoarea literaturii vechi. Nu vor mai exista cenacluri, ci doar tâlcşouri insipide. Prea multe interdictii inventate de prea multi actori civici! In 2222, placerile erotice vor fi obligatorii, dar copii nu se vor mai zamisli decât in eprubetele statului. Progresul european de după 1500 se explica prin cresterea importurilor de cafea si tutun, necesare efortului intelectual cerut de probleme tot mai grele. Fiecare face cu viata lui ce vrea: fara fumat, operele unor Marx, Van Gogh, Picasso, Rebreanu, Einstein, Eliade, Freud, Monica Lovinescu, Cezar Ivanescu… sunt de neconceput. Niciodata in RO nu vom mai avea cenacluri literare generatoare de inspiratie ca cele bolsevice, de nu-ti iesea fumul din plete o saptamână.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici