Stabilopodul este o invenție românească realizată în 1963 și care a marcat destinul Portului Constanța. Regretatul inginer Laurențiu Țoringhibel, fost director al Întreprinderii de Construcții Hidrotehnice (ICH), tatăl vechiului meu prieten, doctorului de excepție, Marius Țoringhibel, povestea că istoria acestei creații tehnice este legată de vizita în 1962, în port și la Șantierul Naval Constanța, a fostului lider comunist al României, Gheorghe-Gheorghiu Dej, care a hotărât să se extindă portul și șantierul naval.
La acea vreme, portul se întindea până la SNC, care la rându-i se limita la perimetrul ocupat în prezent de atelierele de mecanică reparații, tâmplărie și lăcătușerie. Digul de nord se sfârșea la Cuibul Reginei și Farul Carol. Cei desemnați să ducă la bun sfârșit această misiune au făcut deplasări de documentare la șantierele navale Gdinia și Gdansk (Polonia), la Moscova, Odessa și Leningrad.
În final, din documentația vremii s-a ales o soluție franceză. La construcțiile hidrotehnice din zona Mediteranei, se folosea un element de protecție, numit tetrapod. Era un trunchi de con fără picioarele pe care le are stabilopodul românesc. Până atunci, toate protecțiile folosite la digurile românești din portul vechi erau reprezentate de blocurile paralelipipedice sau cubice.
Pentru extinderea portului existau două variante: să se cumpere patentul francez sau să se creeze un produs românesc. S-a ales cea de-a doua soluție. Astfel, inginerii Mircea Lateș și Mircea Ulubeanu au proiectat stabilopodul, care s-a dovedit a fi mai bun decât tetrapodul francez, pentru zona Mării Negre, în care furtunile ajung până la forța 7 — 8.
Forma deosebită a stabilopodului are două funcții deosebite: pe de o parte, permite spargerea valurilor și disiparea forței lor distructive, iar pe de altă parte, stabilopozii se îmbină mai bine între ei decât tetrapozii și nu permit mantalei de protecție a digului să alunece în mare. Desigur, costul unui stabilopod este superior celui al unui bloc de beton, dar și efectul în apărarea digurilor este mai mare. Iar în timp, o manta de stabilopozi asigură o protecție mai bună și mai ieftină decât una din blocuri de beton, afirmă specialiștii.
Primul stabilopod a fost construit în 1963, pe șantierul înființat la Poarta 6, în zona actualului cartier de locuințe. În 1976, produsul românesc a primit, din partea de OSIM, brevetul de invenție nr. 56.171, sub denumirea „bloc din beton pentru apărarea construcțiilor expuse valurilor”, care a intrat în proprietatea ICH.
Sursa Timpul