Reactia universitatilor aradene la scandalul ”Diplome pe bani”

uav uvvg sondaj

Conducerea UAV cat si Aurel Ardelean rectorul universitatii Vasile Goldis au avut prima reactie vis a vis de scandalul care tine capul de afis in toata presa centrala.

”Conducerea UAV a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate pentru derularea anchetei. Suntem convinşi că organele judiciare îşi vor face datoria cu profesionalism şi ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru elucidarea faptelor. Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitatea noastră, dar suntem convinşi că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor. Vrem să asigurăm opinia publică de faptul că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad condamnă orice fel de acte de corupţie şi va fi întotdeauna un partener al organelor judiciare pentru eliminarea oricăror suspiciuni  legate de universitatea noastră”, se arată în comunicatul semnat de conducerea instituţiei de învăţământ superior.

„În cursul zilei de astăzi, 26.07.2017, reprezentanți ai Ministerului Public efectuează o verificare la sediul Universității şi la sediul Facultăţii de Medicină și Facultății de Medicină Dentară. Verificarea vizează modul de dsfășurare al unor activităţi didactice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” (Rectoratul, Consiliul de Administrație, Senatul Universitar) susține un mediu de colaborare transparent, Codul etic și deontologic profesional prelucrat atât în cursul anilor universitari anteriori, cât și în cursul acestui an, dezbătut și asumat de toate cadrele didactice universitare, personalul administrativ, tehnic și secretariat, fiind dovada pragmatică a atitudinii etice interne a Universității. Conducerea Universităţii se dezice total de orice încălcare flagrantă, eventuală, a legii și își exprimă disponibilitatea de colaborare cu instituțiile publice implicate în această investigație. De asemenea, asigurăm opinia publică și pe toți colaboratorii noștri de transparență totală și comunicare pentru a lămuri pe deplin aspectele verificate. Verificările efectuate de reprezentanții Ministerului Public nu au afectat în nici un fel buna desfăşurare a procesului didactic și de evaluare a sesiunii de examene, care și-a urmat cursul firesc”, se arată în comunicat Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad.

La ora actuala se pare ca mai multe persoane au fost ridicate pentru audieri, dintre acestea preotul Filip si baiatul doctorului Furau.

 

Categorie: arad
Tags: arad, importante, reactii, retinuti, universitati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici