Raluca Prună, audiată la 11.00 în Comisiile juridice reunite

raluca pruna este noua propunere pentru portofoliul justitiei 18520713 70689700

Raluca Prună, propunerea premierului desemnat pentru funcția de ministru al Justiției, va fi audiată la 11.00 de parlamentarii din Comisiile juridice reunite, iar la 12.30 va fi convocat plenul reunit pentru acordarea votului de învestitură Guvernului Cioloș

După retragerea Cristinei Guseth, Mihai Selegean a fost noua propunere a premierului desemnat, Dacian Cioloș, la Justiție. Dovada o constituie figurarea numelui său pe ordinea de zi a parlamentarilor din comisiile juridice reunite, care ar fi trebuit să îl audieze în ședință.

Ulterior, potrivit unor surse Realitatea.net, a fost avansat, pentru același post, numele Ralucăi Prună, fostul președinte al Asociației Române pentru Transparență. Aceasta este consilier și manager de programe în cadrul Direcției Generale Justiție, Libertate și Securitate a Comisiei Europene.

Pe de altă parte, Raluca Prună a fost acuzată de inspectorii ANI pentru fals în declarații. Alături de Victor Alistar, șef al Asociației Române pentru Transparență și Codru Vrabie, fost director executiv al aceleiași asociații, toți trei au fost acuzați că ar fi folosit în documente oficiale denumirea de Transparency International România, desi organizatia este înregistrata sub numele de Asociatia pentru Transparenta si nu este afiliata juridic la Transparency International.

Victor Alistar este acuzat si de incompatibilitate. El ar fi fost suspendat din functia de purtator de cuvânt al unei institutii în urma cu sapte ani, pentru a fi transferat la Transparency International. În tot acest timp însa, postul a fost blocat desi legea nu permite sa se întâmple asta pe o perioada atât de îndelungată.
Sursa: Realitatea / Foto: Romania TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici