Raed Arafat acuză o firmă din nordul Europei de tentativă de acapararea a sistemului de urgențe românesc.

Smurd bmw

01 arafat agerpres 8077662

Pus la zid după tregedia din Clubul Colectiv, în urma căreia au murit 60 de tineri, coordonatorul Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne vine cu explicații.

lgDan Andronic: Nu știu dacă mai țineți minte, dar ultima oară v-am luat interviu când era tragedia de la Siutghiol. Deci se pare că, din nefericire, ne întâlnim doar în condițiile astea. Dar, atâta timp cât coordonați Departamentul de Si tuații de Urgență, într-un fel e normal. Pe de altă parte, ați fost de două ori în centrul căderii a două guverne. Guvernul Emil Boc, în urma conflictului public cu Traian Băsescu și a reacției care a existat ulterior, și Guvernul Victor Ponta. Emil Boc a plecat, Victor Ponta a plecat, dvs. ați rămas. De ce? 

 Raed Arafat: Pentru că întodeauna am explicat un aspect. Eu sunt o persoană care, totuși, lucrează tehnic. Când vine un prim-ministru, decide: mă ține sau nu mă ține. Când ești secretar de stat, depinzi de prim-ministrul care vine. El te eliberează, el te ține dacă dorește.
– Da, dar pe Victor Ponta l-ați susținut din punct de vedere politic la alegerile prezidențiale, nu?
– Stați o secundă. Chestia cu afișul și cu susținerea, am fost întrebat și am zis „da”. Așa este. Și era singurul care a întrebat. Dar e foarte bine că ridicați problema. Puțini își aduc aminte de câte ori miau pus poza mea pe afișele lor, fără să mă întrebe (…) Poate o să fac un colaj în care să vadă lumea în câte am apărut. Și poate așa o să înțeleagă un lucru: când sunt aici, eu lucrez cu cine este la Guvern și trebuie să fii loial cui este la Guvern și, bineînțeles, președintelui. Deci eu nu pot să fiu astăzi în Guvernul în care prim-ministru este Cioloș, și să ies să încep să vorbesc că Cioloș nu își face treaba bine.
– Ba puteți, dar în momentul doi trebuie să vă dați demisia. 
-Exact!
Despre cazul Colectiv: „Folosirea cadavrelor ascunse este un lucru care, în inventarul României, există”
– Dan Andronic: Dacă vorbim desptre adevăr și minciună, în ultimul timp neam confruntat cu o situație fluidă din punctul ăsta de vedere, o situație în care nu mai știai care este adevărul, nu mai știai cine minte. Acum vreau să vă întreb pe dvs: la momentul ăsta, ce știți că știți?


clipboard02 90
FOTO:Raed Arafat



– Raed Arafat: Dacă luăm partea de Colectiv, ce știu până acum, a fost o intervenție adecvată pentru situația respectivă.

– Aici, dvs. vorbiți intern. Din punct de vedere public, orice întrebare este legitimă. 
– Pe partea de intervenție eu am comparat-o inclusiv cu intervenții similare care s-au întâmplat în alte țări și am luat, de exemplu, o intervenție din State, pe un incendiu din discotecă, unde au fost 90 de decedați la fața locului, patru decedați la spital și peste 200 de răniți. Acolo s-au concentrat 64 de ambulanțe, am găsit raportul și am avut ocazia să discut la Bruxelles cu cineva care lucrează la NATO, care a fost printre pompierii care au fost la intervenția respectivă. Noi am reușit să concentrăm într-un timp relativ scurt, pentru o siutație din asta, 57 de ambulanțe plus mașinile de dezastre, din care trei aveau câte patru tărgi, ceea ce înseamnă fiecare cât patru ambulanțe, ca și capacitate de transport.
– Vorbim de primele minute.
– Până acum. După asta, partea de spitale și partea de transfer la spitale. Cu siguranță că Bucureștiul a făcut față la o situație care ar fi îngenuncheat foarte multe capitale europene și nu numai, pentru că a fost nu numărul mare de 184 de prezentări deodată, nu numărul internaților, de 146, care după asta a ajuns la 152, ci mai degrabă problema celor 88 care erau intubați, ventilați în prima zi. Asta a fost presiunea majoră. Până la ora 3-4 dimineața, situația era stabilizată și niciunul care trebuia ventilat nu era fără ventilator lângă el.
– Aici nu au fost multe critici. S-a apreciat că lucrurile s-au mișcat bine, se puteau mișca mai bine. Însă, ne-am lovit după aceea de bâlbâiala administrativă.
– Pe partea de prevenire, nu administrativă.
– Mie îmi pare un sistem care nu funcționează. Nu își respectă propria legislație. 
– Nu numai sistemul nu respectă, este o problemă mult mai largă. Pe partea de transport către alte țări am reușit, într-un timp pe care noi îl considerăm totuși acceptabil, și la momentul potrivit, s-a făcut transferul a 39 de pacienți, din care numai câțiva au plecat pe cont propriu, unii au plecat mai repede, dar, din păcate, au fost și decese.
– Ceea ce înseamnă că au plecat cu un risc mare. Pentru a transporta un pacient, trebuie în primul rând stabilizat. 
– Cu un risc mare. Numai că, în unele situații, familiile au acceptat acest risc. Mai este aspectul dezinformărilor. Știu sigur că ce s-a răspândit despre ascunderea numărului cadavrelor și așa mai departe, pot să spun că nu e adevărat.
– Astea țin, dacă vreți, de o anumită reacție exagerată, de anumite legende urbane, care apar într-un asemenea eveniment.
– Susținute, totuși, de niște oameni care au o voce credibilă și care prinde la un anumit segment de populație. Asta a fost grav. Că apar legendele e una, dar când îți apar din partea unor jurnaliști, când se fac talk-show-uri pe chestia asta, și sunt sunat și intru în direct fără să știu măcar că am intrat, doar mă trezesc că sunt în interiorul show-ului, și sunt confruntat în public cu situația asta … totuși, a fost o mișcare pe care populația a fost deșteaptă ca să o înțeleagă.
– Și ce conotație îi dați, că nu înțeleg?
– Conotația este a manipulării și dezinformării.
„E clar că acest lucru înseamnă manipulare”
– Manipulare de dragul manipulării să știți că nu există. 
– În aceste situații, încerci să creezi o emoție la populație.
– Ca să ce? 
– Ca să reacționeze, ca să facă ceva. Ca să fie nemulțumită.
– Ca să îi scoți în stradă? 
-Probabil și asta. Sau altă posibilitate este ca să vină să îți spună populația: nu mai am încredere, sau măcar să poți să scazi încrederea în ce se întâmplă sau în anumiți oameni și să spui că acești oameni nu ne spun adevărul, că s-au ascuns cadavrele. Clar că acest lucru înseamnă o manipulare. Asta nu poate să fie o chestie numai, așa, de reacție. Folosirea cadavrelor ascunse este un lucru care, în inventarul României, există.
„Dacă am ascuns, unde sunt familiile care cer corpurile copiilor și cum au putut să fi e complici toți?”
– Dan Andronic: Un lucru extrem de simplu: și dacă întrebai orice medic care are cunoștințe în partea asta de chirurgie plastică ți-ar fi spus că rata de supraviețuire a celor care erau grav răniți avea anumite hopuri, mergea în dinți de fierăstrău. Era clar că nu se putea rămâne la acel număr.
– Raed Arafat: Nu, am urmărit mai bine această problemă. Prima dată s-a spus că am ascuns. Când am ieșit și am explicat: dacă am ascuns, unde sunt familiile care cer cadavrele copiilor și cum au putut să fie complici toți din teren, poliția, pompieri, ambulanța, cei de la SMURD. S-a corectat un pic nuanța: îi țin sub ventilatoare până ce îi anunță că au decedat. Colegii străini care au venit și au luat atâția pacienți din cei ventilați, intubați la noi, înseamnă că au fost complici cu noi. Că au luat pacienți care erau, de fapt, în moarte cerebrală. Deci această chestie s-a încercat să se perpetueze, dar nu a mers prea departe.
– Cred că îi dați o amploare mult prea mare. Întotdeauna în astfel de evenimente, a fost și în cazul din Apuseni, se caută scenarii acolo unde este bâlbâială, acolo unde este întâmplare… 


Legislația nu făcea nimic, doar mai veneai o dată să-l amendedzi pe unul


– Aici vine rolul raționamentului și al oamenilor normali, care știu ce informații trebuie răspândite și ce informații trebuie verificate foarte serios înainte să fie răspândite. Haideți, acum să ajungem la prevenire. La prevenire avem o situație foarte clară.
– În ce sens? 
– Dacă mergeai la unul şi îi ziceai: nu ai autorizaţie şi îl amendai, plecai, el putea să continue, legislaţia nu făcea nimic. Doar mai veneai o dată să îl amendezi. Dacă amenda era de 2.500 de lei, vă daţi seama că într-un club sau discotecă asta era de parcă nu ai făcut nimic. La începutul acestui an, noi am început să schimbăm această legislaţie. Deci problema era identificată. Am colegi care pot să fie martori, să vă spună că de mai multe ori au ridicat problema, că dacă nu modificăm şi devenim foarte aspri o să avem o catastrofă.
– Am avut-o. Ni s-a întâmplat.
– Am avut-o. Şi legislaţia mai avea nevoie de încă ceva, să iasă și să fie aplicată. De exemplu, a fost o situaţie, nu ştiu dacă era anul trecut într-un inspectorat, în care s-a depistat că cei de la prevenire aveau legături cu firme externe de avizare şi aveau conflicte de interese.
– Știți câte firme sunt avizate în România?
– Nu asta e problema. Nu câte firme…
– În proporție covârșitoare sunt populate de foști oameni din sistem. 
– Exact. Vorbesc de această situaţie: în care am avut un om înăuntru, cineva afară…
– Vorbim de un șef de inspectorat.
– Nu, a fost… nu ştiu dacă era unul dintre agenţii de prevenire.
– Și soția. 
– Şi cineva afară. Acest lucru a fost luat, dus pe calea normală către Parchet. Această problemă nu este dispărută.
– Știu că nu vi se pare important, dar sunt 21 de firme, populate cu oameni din sistem.
– Acest mecanism s-a format în mulți ani, nu acum.
„Am primit o informație incorectă!”
– Dan Andronic: Incidentul de la Colectiv resetează tot. 
– Raed Arafat: Eu nu sunt de acord că resetează tot. Că rezultatele de-a lungul anilor nu pot fi şterse. A eşuat sistemul pentru că nu s-a pregătit până acum. Asta e altă treabă.
– Așa e, corect.
– Dar vreau să mă întorc la speţă, să o clarificăm.
– O să ajungem și la minciuni, nu?
– Au venit unii şi au zis: las că eu rămân la pompieri, tu dute dincolo şi angajează-te la privat şi ieşi de la pompieri şi colaborăm.
– Sau chiar fă o firmă.
– Exact. Faptul că legislaţia care s-a făcut în ultimii ani a permis ca unii care ies din sistem să-și facă firme şi să devină experţi, chiar şi asta era în atenția… şi era un ordin în pregătire, şi nu era în pregătire neapărăt de acum pentru că s-a cerut uşurarea modului în care se obţin avizele comparativ cu alte ţări. Şi s-a verificat comparativ cu alte ţări: au toate aceste etape sau mai puţine? Sunt toate aceste documente sau mai puţine?
– În sensul că de a nu fi foarte restrictivă, de a deschide piața..
. – Nu de restricţie, nu neapărat de a deschide piaţa, cât de a elimina verigile care nu sunt necesare în primul rând şi, apoi, de a deschide cât se poate piaţa în sensul să nu blochezi oamenii să-şi obţină avizele corecte. Dar primul lucru pe care îl faci este eliminarea verigilor făcute artificial, şi acest lucru va fi parte din planul pe care l-a solicitat premierul Cioloş. Dar vom lua măsuri foarte dure cu cei care nu respectă legislaţia în partea prevenirii.


clipboard03 29


– Hai să tragem și ultima linie. Ați fost mințit, ați spus, ne-ați mințit.
– Am fost dezinformat într-o chestie.
– Nu, mințit.
– A minţi, înseamnă a minţi cu intenţie. Eu nu pot să acuz pe nimeni decât atunci când se dovedeşte. Într-adevăr,cel care a semnat aceste hârtii, în mod normal trebuia să-şi amintească de existenţa lor. Eu vă spun aşa: am primit o informaţie incorectă.
– Falsă, nu incorectă. Falsă.
– Incorectă e falsă. Am avut două informații primite. Una se menține până acum: că cei de la Colectiv nu au solicitat autorizație și nu au avut niciun document emis de ISU pentru autorizarea activităților de la ei. Verificările făcute până acuma nu ne-au arătat să fie altfel informația. A doua informație pe care am avut-o a fost că noi nu știam de activitățile din Colectiv, că acolo se organizează astfel de evenimente. Acest lucru l-am crezut și am zis: totuși, oamenii voștri nu trec pe aici, chiar nimeni nu a sesizat? Că e posibil că unii oameni, servanți, știau de treaba asta. Dar să nu fie raportat mai sus? Servanți în timpul liber, nu doamna care făcea inspecție și nu anunța sus. Însă informația asta că niciodată nu am știut, asta s-a dovedit a fi falsă, cu apariția acestei adrese. Care, într-adevăr, a sosit întro noapte, la ora 23 și ceva, la IGSU, retransmisă dimineața, la prima oră la ISU, pentru că nu era de competența IGSU. Ea a juns dimineața și au plecat două adrese pe baza ei. Și în secunda în care cineva a văzut adresa, și a semnat două adrese și le-a trimis, înseamnă că, de trei ori cel puțin, a văzut la sfârșitul lunii septembrie cuvintele Platforma Pionierul, Clubul Colectiv în cele trei hârtii.
– Și 2.000 de persoane… 
– Da, și 2.000 de persoane. Deci este clar că aici a fost o problemă, că cineva a dat o informație falsă. Doi, hai să zicem că ai trimis două hârtii și te-ai acoperit legal, că asta-i boala noastră de a ne acoperi legal cu hârtii. Că toată lumea vrea hârtii, nu mai vrea nimic altceva. Totuși, responsabilitatea morală, profesională, îți spune: în momentul în care ți se semnalează așa ceva, cu 2.000 de oameni, măcar trimiți pe cineva să arunce o privire și să vadă.
„Pe doamna de la Pompieri am întrebat-o de două ori dacă a pus piciorul în Colectiv”
– Dan Andronic: Sună foarte relaxat ceea ce spuneți. Nu măcar nu ești obligat.
– Raed Arafat:Am zis-o în sensul în care e obligatoriu să faci acest lucru. În secunda în care am aflat, am trimis IGSU în control, în cursul nopții.
– Acum câteva zile…
– Da.
– Dar prima oară cum ați făcut, chiar eram curios. Tehnic, ați pus mâna pe telefon și l-ați întrebat pe cel de la ISU București… 
– Am întrebat dacă au informații, să și verifice.
– Ați întrebat prin telefon, față în față…
– Nu, nu, nu. Erau și acolo, erau de la prevenire, la fața locului erau și ofițerii de la prevenire. Și primele informații au fost că nu…
– Și au rămas la nivelul ăla, n-ați mai trimis Corpul de Control… 
-Nu, nu au rămas la acel nivel. Când a apărut povestea cu cei doi, care au ajuns acolo, chiar în acest birou am avut o discuție și i-am chemat pe toți de la ISU București, IGSU. Și din nou am pus întrebarea. Și i-am pus să caute toate arhivele din ultimii ani. Și, din nou, răspunsul a fost: nimic.
– După ce vi s-a spus că nu… 
– Exact. Când a apărut în presă povestea cu cei doi pompieri și a apărut numele respectiv, am avut o discuție la telefon în prezența tuturor. Am rugat să se facă legătura cu doamna de la Pompieri. Și am întrebat-o de două-trei ori dacă a pus piciorul în Colectiv, și răspunsul a fost „Nu” insistent. Că am crezut-o sau nu asta e altă treabă, nu spun ce am mai zis după ce am închis telefonul.
– Deci, noi vorbim de o instituție militarizată. 
– Exact!
– Care intră în arhivă și minte mai departe spunând că n-au găsit nimic.
– În arhivă. Deci până aici, la ISU București, mi s-a dat că nu e nimic. Apare adresa de corespondență. Scuza care s-a dat, dar care pentru mine nu mai are nicio relevanță, că ei au căutat în registre unde scrie cuvântul Colectiv, dacă au relație cu Colectiv, și că în această adresă, în registru, ce e adevărat, nu scrie cuvântul Colectiv, scrie societatea Emagic.
– Știți că orice search dai pe un computer.. 
– Asta dacă îl ai în computer, adresa.
– A venit pe email!
– Nu!
– Ba da! 
– Nu, nu, fax! Fax, deci nu email, că dacă era mail era foarte ușor. Nu! Deci, era fax și totul era arhivat la stilul vechi pe faxuri. Deci, ei au zis că au căutat cuvântul Colectiv, dar au găsit Emagic. Și asta înseamnă că s-ar mai putea să mai găsim documente care să aibă în interiorul lor cuvântul Colectiv, dar înregistrare lor să nu fie. Dar, mă rog, s-a întâmplat această situație. Când am aflat, am trimis controlul.
– Deci, dvs. spuneți că la ISU, la IGSU… 
– La ISU București.
Baze de date primitive
– Dar toată arhiva este fizic? Nu există nimic informatizat? Adică e ca acum 25 de ani?
– Există anumite lucruri puse pe excel-uri sau pe baze de date simple, primitive, dar asta să nu vă mire, sunt foarte multe instituții care fac arhivistica lor..
– Nu mă miră, mă îngrozește, să știți. 
– Preferau hârtia și registrul, deci această problemă are relație inclusiv cu mentalitatea.
– Arată o Românie feudală, în niciun caz o Românie modernă. 
– Deci, îmi pare rău. Sunt instituții care au reușit să țină evidențele computerizat, securizat, totul corect, și sunt instituții care încă nu au reușit.
„Sponsorizările trebuie să fi e transparente”
– Dan Andronic: Sponsorizările? 
– Raed Arafat: În multe instituții publice, sponsorizările sunt unul din mecanismele de finanțare. E în lege.

  Meseriașii VIP din pușcărie. Maricel Păcuraru este bibliotecar, Mitrea şi fraţii Becali „angajați” la spații verzi

clipboard04 19
FOTO: Raed Arafat



– Ca și când DNA-ul ar cere sponsorizări de la firme! Credeți că ar primi? 
– Nu, n-ar primi!
– Eu cred că da! 
– Pompierii, în toată lumea, au rolul de prevenire și inspecție. Și, în toată lumea, alături de pompieri, comunitatea participă, ajută, donează mașini etc. Nu e normal să mă duc să cer sponsorizări, mai ales când știu că persoana respectivă se află în proces de autorizare sau în control și intră în sfera mea de aplicare a legii.
– Dumneavoastră ați construit un sistem. A fost construit în mare parte prin donații.
– Și încă folosim donațiile. Dacă se întâmplă să primești sponsorizare, trebuie să fie extrem de transparent, controlabil.
– S-a făcut public raportul?
– Da. Ce s-a făcut la Bacău, aceasta era solicitarea, a fost dat ce contracte erau, apoi s-a solicitat pe țară. Acum se lucrează pe ordinul care aplică legea cu sponsorizările, ca să fie transparente.
– Nu ați răspuns. Știați de ele?
– Normal că nu știam că se pune (presiune – n.r.) pe cineva, dacă e adevărat ce a ieșit, pe ofițer „du-te și cere atât”, sau „te întorci cu atâția bani”. Nu știam, căci dacă știam interveneam imediat. Am luat o măsură la sfârșitul anului trecut, pentru că am aflat că făceau controalele în civil. De ce se face control în civil? Carei motivul? Nu, că știți, nu au primit norma de haine, mi s-a spus. Nu e adevărat. Se primeau bani pentru cumpărarea echipamentului. Și atunci, automat, s-a dat dispoziție ca controlul și inspecția să se facă în uniformă, pentru ca lumea să te recunoască. Doamna care este acum reținută (n.r. – de la ISU, în dosarul Colectiv) din declarații se spune că a venit la control în civil. Mă întorc la parteneriate, să se înțeleagă. Parteneriatele nu înseamnă întotdeauna că ai un parteneriat în care privatul neaparat trebuie să câștige bani. Sunt parteneriate în folosul comunității. Avem exemplele unor campanii mediatice. Sunt sponsorizate de companii, care sunt supuse controlului, dar sunt transparente. Sunt campanii de prevenire pe gaz, pe incendii etc. Sunt donații de milioane de euro care s-au făcut foarte transparent. Sub nicio formă ISU nu a rămas că, dacă mă duc să îți controlez o filială și găsesc nereguli, am să închid ochii. Ar fi o crimă și o iresponsabilitate.
– Lucrurile de obicei se subânțeleg. În momentul în care ți-a dat sponsorizare, nu te duci să-i închizi firma. Credeți că au fost și situații din acestea?
– La Bacău situații în care noi i-am verificat pe cei care neau sponsorizat. Asta nu înseamnă că a fost făcut corect sau nu. Dosarul de la Bacău a fost închis în prima fază la DNA, pentru că nu s-au găsit nereguli. Dar am întrebat dacă au fost, dintre firmele care au sponsorizat, unele amendate sau la care s-au respins documentațiile, și am găsit că da.
– Au fost amendați înainte sau după sponsorizare?
– Am să vă aflu.
– Este important. Pentru proces, în sine. 
– E important dacă s-a acționat corect. Și dacă a sponsorizat, amenda a primit- o.
– Nu este normal să se răspundă că nu e secret, dar că este un document intern.
– Nu s-a dorit ascunderea informațiilor. Avem trei tipuri de documente în ISU. Ai documente clasificate, ai documentele publice și mai ai o categorie care se numește „documente nedestinate publicului neclasificate”, conform legii.
„Urlă o firmă nordică de pază”
– Am auzit: Arafat trebuie schimbat pentru că se urmărește privatizarea sistemului de intervenții de urgență, e o miză de 2 miliarde de euro.
– În spatele acestor atacuri, parțial, există aceste interese.
– Piața e de 2 miliarde de euro? 
– Nu. Să zicem că anul acesta am atins 800 – 900 de milioane de lei. Cea mai mare parte sunt salarii. Cine vrea banii, trebuie să înțeleagă că personalul trebuie plătit. Acuma cine urlă, urlă câteva firme de pază, care vor. Și urlă și cineva dinafară, nu vreau să spun cine, o firmă foarte mare care a acaparat deja multe servicii de urgență, parțial sau total, din mai multe țări și care… Și aici are interese. Firma este dintr-o țară nordică, dar care, deja, a ocupat foarte mult și nu intru în dicuții despre asta.
Pompierii nu aveau echipamente adecvate pentru a interveni în cazul unui incident la metrou
– Dan Andronic: La ISU..
– Raed Arafat: La ISU București, da. Am chemat conducerea respectivă, cam la o săptămână, două. A fost în prezența inspectorului general, și au fost întrebările mele simple. „Cum stăm la București?, Care e situația generală?, Ce vulnerabilități avem?”. Și răspunsul a fost că „totul e OK”!. Și atunci m-am concentrat pe un aspect pe care am să-l zic acum: „Cum stăm cu metroul?”. „Foarte bine!”. „Adică, dacă avem un incident îmi spuneți că facem față?”. „Sigur!”. „Cum e intervenția la metrou?”. „Păi, sunt pompierii privați ai metroului și noi venim în sprijin”. „A, deci pompierii profesioniști sunt în sprijin?”. „Da”. „OK!”. „Câți pompieri privați sunt la metroul București?”
– 10! 
– Nu, nu, nu! Mai grav era că mi se zice: „Stați să dau un telefon”. S-a dat un telefon și-mi zice: „51”.
– Păi, câte stații de metrou, că bănuiesc că lucrau și ei în ture… 
– Stați un pic, n-am pus următoarea întrebare. Am puso după ce s-a plecat, am dat telefon: „Pe tură sau în total?”.
– În total! 
– În total! Păi, asta înseamnă că pe tură sunt 7-8, zic. „Da, păi noi venim în sprijin! Pompierii militari sunt în sprijin”.
– Pe câte stații de metrou, nu vă supărați că întreb? 
– Sunt zeci.
– Nu cred că 7-8 oameni acoperă toată rețeaua! 
– Nu, conceptul era că pompierii metroului sunt în două stații și pleacă cu mașina oriunde e o problemă în București, la metrou. Normal că ajungeau pompierii militari mai repede.
– Nu vă supărați, dar asta e o glumă proastă! 
– Eu vă spun că așa, asta am găsit!


Raed Arafat a inversat rolurile pompierilor la metrou: cei militari vin în sprijinul celor privați


– Să mergi cu mașina, poți să ai… 
-Domnule Andronic, vreau să se înțeleagă. Deci, vreau să înțelegeți ce vulnerabilități există și ce facem.
– Asta e mai mult decât vulnerabilitate…
– Păi, normal. Pentru mine e o vulnerabilitate majoră, e un risc. (..) Eu n-am crezut că totul e O.K. (..) Am chemat un expert din Franța. Mi-a aprobat ministrul. A venit un ofițer pompier specializat pe tuneluri și pe subteran. A stat aici trei zile, nu vreau să zic că primele vizite le-a făcut fără să fiu cu el, s-a întors cu o impresie că e bine cât de cât, după care l-am luat a doua zi și m-am plimbat cu el fără să anunțăm, am repetat vizitele și am stat de vorbă cu unii pompieri. Ce probleme erau: lipsa de echipamente adecvate de intervenție în caz de accident în tunelul metroului și fum, neexistența unor echipamente adecvate de respirat nici la pompierii publici, nici la pompierii privați.
– Deci, nici la cei militari, nici la…
– Nici la privat! Și să explic! Pompierii, toți, au echipamente de respirat simple, pentru incendii obișnuite, care au autonomie de 20 până la 30 de minute. În tuneluri și în metrou au nevoie de echipamente speciale, care durează între 2 și 4 ore ciclul lor, deci poți să intri să stai 2 ore înăuntru, dacă trebuie. Echipamentul obișnuit este de 1.000 de euro, să zicem, pe persoană, echipamentul celălalt este – preț de catalog – cam de 12.000 de euro pe persoană. Am prezentat problema imediat premierului, ministrului, și am zis că trebuie să acționăm imediat. Am primit banii, nu mai vorbesc prin ce proceduri de licitație a trebuit să trecem și durată și tot. Acum, Bucureștiul are deja echipamentele de intervenție cel puțin să poată să intre să salveze vieți pe o durată mai lungă, au deja 40 de aparate pentru 40 de pompieri.
– Dar, nu vă supărați, am rămas tot în faza în care sunt 7 pompieri pe tură?
– Nu ne interesează pentru că am schimbat toată tactica și acum pompierii militari sunt cei care intervin, nu mai este o chestie că noi suntem de sprijin. Noi am început să-i dotăm, să facem exerciții, pentru că ei trebuie să fie vârful de lance.
„Nu sunt lipit de scaun”
– Dan Andronic: Dvs. vă veți da demisia? 
– Raed Arafat: Nu, și am zis acest lucru. Dacă cineva o cere, aici este cu totul alt spect. Dacă consideră că trebuie să mi-o dau, eu nu sunt lipit de scaun.
– Nici nu aveți cum să refuzați. 
– A-ți da demisia numai ca să satisfaci pe unii care o cer, fără să am o greșeală directă, acest lucru nu-l fac. Și, în același timp, demisia poate fi, uneori, și fuga de răspundere.


clipboard05 11


– Să știți că, aici, e un balans foarte fin. Până la urmă, competența vs. este legată și de competența celor din jur. Incompetența dvs., la nivel de secretar de stat, este dată și de incompetența sitemului. 
– Eu aș zice altfel. Ne trebuie un pic de înțelepciune, ca să înțelegem că a modifica și a construi nu se face nici într-o zi, nici în zece. Întotdeauna, când trebuie să evaluam, să nu evaluăm un status quo și să evaluăm dinamic orice chestie care s-a mișcat. Haideți să stăm și să vedem.
sursa evz.ro

Categorie: mandri.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici