Primul lot de refugiați din Siria și Yemen a ajuns la Centrul Regional de Cazare pentru Solicitanții de Azil din Galați

refugiati

Primul lot de refugiați din Siria și Yemen alocat României a ajuns, joi, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil (CRCPSA) din Galați, unde aceștia vor beneficia de cazare pe perioada derulării procedurii de azil, dar și de asistență medicală, psihologică, juridică și materială.

Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), în cadrul mecanismului de relocare intra-UE, joi au sosit în România din Grecia, primele 15 persoane de origine siriană și yemenită, care vor fi cazate în Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Galați.

“Grupul celor 15 persoane aflate în nevoie de protecție internațională este compus din zece tineri și o familie formată din părinți și copii minori. Aceștia au vârste cuprinse între șapte luni și 50 de ani. Activitatea de relocare s-a derulat pe parcursul mai multor luni, perioadă în care autoritățile elene, în baza scrisorilor de intenție transmise de IGI, au identificat persoanele aflate în nevoie de protecție internațională și au înaintat propunerile părții române. În urma analizei specifice și a verificărilor de securitate necesare, IGI a emis decizii de acceptare a relocării în România pentru aceste persoane”, se arată în comunicat.

Aceeași sursă mai precizează că, în perioada următoare, aceste persoane vor parcurge procedurile în materie de azil privind acordarea unei forme de protecție internațională în România, cererile lor urmând să fie procesate la Centrul de Cazare din Galați. Tot aici vor beneficia de cazare pe perioada derulării procedurii de azil precum și de asistență medicală, psihologică, juridică și materială. Complementar asistenței guvernamentale, prin proiectele cu finanțare europeană derulate de către organizațiile neguvernamentale, care își desfășoară activitatea în domeniul azilului și integrării, vor beneficia de asistență specifică, în funcție de nevoile identificate.

  Legendara trupă Smokie vine la Timişoara (VIDEO)

Transferul celor 15 persoane, organizat de autoritățile elene, reprezintă prima operațiune de relocare intra-UE în România, în conformitate cu deciziile Uniunii Europene privind instituirea unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Greciei.

Sursa: www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici