Primarul ales al Devei, condamnat la 6 ani cu executare

mircia muntean

Primarul ales al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat la 6 ani cu executare. El a declarat că va ataca, cu apel, sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Primarul ales al municipiului Deva, Mircia Muntean, a declarat sâmbătă că va ataca, cu apel, sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executareîntr-un dosar ce face referire la conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, urmat de producerea unui accident rutier.

Mircia Muntean susține că este nevinovat în acest dosar, menționând însă că se va supune deciziei luate de magistrații Înaltei Curți. Muntean a afirmat, ca și în alte rânduri, că la volanul mașinii implicate în accident se afla o altă persoană, care ar fi părăsit ulterior locul accidentului.

Decizia este decizie, trebuie respectată. Cred, în continuare, în nevinovăția mea. Am spus că eram în campanie electorală cu Victor Ponta (acesta fiind prezent la combinatul ArcelorMittal din Hunedoara, n.r.). Șoferul a fugit atunci de la fața locului, conducând pe tot parcursul zilei. (…) În zece zile voi face recurs. Sper ca toți martorii să fie audiați de această dată de completul de cinci (magistrați, n.r.), pentru că unul dintre martorii cheie n-a fost acceptat, sub presiunea timpului. Probabil, cu această ocazie, îmi voi dovedi nevinovăția“, a spus Muntean.

Instanța a mai decis ca, după rămânerea definitivă a pedepsei, Mircia Muntean să nu mai aibă dreptul de a fi ales în funcții publice sau autorități publice, timp de doi ani. De asemenea, el nu va mai putea ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe acceași perioadă de timp.

  Arad: Primarul localității Șofronea, Ioan Babău, gest obscen la adresa unui cetățean

Mircia Muntean, primarul ales al municipiului Deva la alegerile din 5 iunie, a fost condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

Sentința nu este însă definitivă, acesta putând face apel la aceeași instanță.

Mircia Muntean a candidat la alegerile locale din acest an din partea PSRO și a fost ales primar al municipiului Deva cu 36,2% din voturile electoratului. El a mai condus Primăria Deva timp de patru mandate, în perioada 1996-2012, la acea vreme el fiind membru al PNL.

sursa: www.romaniatv.net;

Categorie: mandri.ro
Tags: DEva, executare primar, mircia muntean, primar, primarul devei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici