Polițiști amendați pentru parcare ilegală

politie

Zeci de polițiști de la „județ” și mai mulți angajați SRI au fost amendați de polițiștii locali din Târgu Jiu, din greșeală. Oamenii legii s-au trezit cu înștiințări de amendă, în parbrize, pe motiv că au staționat în locuri nepermise.

 

Amenzile au fost date în timp ce polițiștii și angajații SRI erau în timpul programului, iar autoturismele și le lăsaseră într-o parcare provizorie, stabilită de autorități, după ce parcarea instituției a fost afectată de lucrările ce se efectuează la stadionul din vecinătate. Parcarea provizorie a fost permisă, până la definitivarea lucrărilor. Deși se cunoștea acest aspect, un echipaj al Poliției Locale a împărțit „fluturași”de sancționare, pentru toți cei care au parcat pe Digul Jiului, pe una din laturile Parcului Central, unde fusese mutată, provizoriu, parcarea comună a IPJ Gorj și SRI.

Întrebat de măsură aplicata de subordonați, seful Politiei Locale Tg Jiu a încercat să dreagă busuiocul. Florin Urdea a susținut, a doua zi, că ar fi vorba de “invitații”. Hârtiile cu numere de înregistrare sunt, de fapt, sancțiuni pentru parcare în locuri nepermise. Înștiințările le aduc la cunoștință politiștilor amendați că, la fața locului, au fost făcute și fotografii, ca probe.

 

Cum se va rezolva dilema nu au putut spune nici reprezentanții IPJ, nici cei ai Poliției Locale și nici ai municipalității, care au permis mutarea parcării provizorii pentru angajații poliției judetene.

 

 

Sursa:libertatea

Categorie: mandri.ro
Tags: amenzi, inspectorat, parcare, politie, probe

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici