Cred că primele cuvinte pe care le-am învăţat, când am început şi eu să vorbesc, au fost “iar ne-au furat…”. Sigur, în varianta “iar ne-au fulat…” la început, şi fără să ştiu ce înseamnă. însă m-am prins repede, mi s-a spus că eram deştept foc.
E mai odihnitor să fii ipocrit Şi cuvintele acestea au rămas inseparabile de existenţa mea, de atunci, m-au urmărit pas cu pas, de când mă ştiu: în copilăria mică, în cea mai mare, în cea de la liceu, la facultate, în bloc, în firma de pe Andrei Mureşanu, pe strada… Ne-au furat porcul. Noroc că era încă mic, era vară, nu apucase să crească prea mult. Câteva luni după aceea maica-mea a fost bolnavă de inimă rea. Găinile ni le furau câte una sau două pe lună, acelea nu mai erau puse la socoteală, nici la inimă, erau la şi altele. Ne-au furat fasolea din grădină, găleata de la fântână, roaba (sensul de obiect cu roată, nu celălalt), cel puţin zece patente numai până am plecat eu din sat. Lui taică-meu i-au furat vinul din beci. Bicicletelor nu le-am mai ţinut numărul, cam una pe an. mai târziu, când m-am mai înstărit şi eu, mi-au furat două scutere. Pe unul de pe stradă, însă pe celălalt l-au furat din curte, l-au ridicat peste un gard de doi metri. Cum se poate face asta pe la amiază, într-un cartier populat ca acela de la Domenii, încă mai analizez. Banii din geanta Claudiei, telefonul meu şi un laptop mic. Astea în miezul miezului zilei, când eram cu toţii în firmă.
Că să nu mai spun despre sustrageri şi înşelăciuni… Eu, în nepriceperea mea juridică, le spuneam tot furturi, însă domnul poliţist m-a mustrat didactic şi m-a pus să scriu că au fost doar sustrase din posesia mea şi trecute în alta, însă că furtul necesită şi dovedirea intenţiei. A, şi era să uit! Ne-au mai furat şi două etaje cu lucruri. Toate, absolut tot ce era acolo. Acelea au fost însuşite, nu furate, pentru că nu am putut dovedi cu acte suveranitatea mea asupra lor. E drept, nici eu nu mă gândisem să o rog pe bunica-mea, înainte să moară, să-mi dea o recipisă, ceva, cum că îmi lasă mie cele două tablouri şi veioza cu picior de bronz.
Şi sigur, niciodată, dar absolut niciodată, de când am învăţat eu aceste prime cuvinte şi până astăzi, nu s-a întâmplat ca poliţia să prindă pe vreunul dintre aceşti hoţi. Nici când îi arătăm pe cameră, şi nici măcar când le spuneam noi numele. Într-o seară a rămas secretară să lucreze până mai târziu. A făcut o pauză, a stins lumina şi s-a întins pe canapea. Până să se prindă că zgomotele ciudate veneau din spate, şi nu din stradă, cum crezuse ea la început, uşa de la scara interioară a zburat cu totul, ca în filme, şi s-a pomenit cu un cetăţean în mijlocul biroului. A zbierat cât a putut de tare, pentru ca e în natura femeiască să scoată astfel de sunete ascuţite într-un asemenea context. Şi spre stupoarea ei, tot ca în filme, dar de data asta ca în comediile cu Stan şi Bran, cetăţeanul a zbierat şi el şi a luat-o la fugă înapoi, pe unde a venit, şi s-a şi împiedicat pe scări de a ajuns grămadă până la uşă de la curtea interioară. Săracul, sperietură lui să găsească pe cineva în casă a fost la fel de mare ca a secretarei mele… Şi poliţia nu l-a găsit nici după ce le-a spus secretara că era portarul de la casa de vizavi. L-au tot căutat şi după trei ani s-au dat bătuţi. Ne-au trimis o hârtie cum că s-a clasat cazul şi că nu au reuşit să facă cunoştinţă cu el.
Bine, unii poate cred că dacă, totuşi, hoţul se duce la poliţie, bate la uşă şi spune că el a furat lucrul, e luat în serios. Nu, i se cere să vina cu martori! Uitaţi-vă aici: La data de 15.03.2007, numitul Iancu Alexandru a sesizat organele de politie aratand ca in aceeasi zi a constatat ca persoane necunoscute au sustras geamurile oglinzilor laterale ale autoturismului cu numarul de inmatriculare B-52-GBC. Fiind audiat in urma unui autodenunt, invinuitul Avram George a recunoscut savarsirea faptei, incepandu-se urmarirea penala fata de acesta sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat. Din probatoriul administrat in cauza a rezultat insa ca, desi exista indicii temeinice ca fapta a fost savarsita de invinuit, in sarcina acestuia nu se poate retine cu certitudine savarsirea infractiunii pentru urmatoarele motive: potrivit disp. art. 69 CP „declaratiile invinuitului sau inculpatului facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza”. Or, in prezenta cauza, declaratiile invinuitului nu se coroboreaza cu alte mijloace de proba. Astfel, nu au fost identificati martori oculari, nu a fost recuperat bunurile sustrase, nu au fost ridicate urme papilare care sa conduca la invinuit.
In aceste conditii se apreciaza ca probatoriul administrat pana in prezent este insuficient in vederea retinerii cu certitudine in sarcina invinuitului a savarsirii faptei. Totodata, avand in vedere modul si imprejurarile de comitere, se constata ca probatoriul nici nu mai poate fi completat. In consecinta, urmeaza a se da eficienta principiului „in dubio pro reo” si se va dispune scoaterea de sub urmarire penala fata de invinuit. Fata de cele de mai sus, in temeiul disp. art. 262 pct. 2 lit. a CP rap. la art. 11 pct. 1 lit. b si art. 10 lit. d CP, DISPUN: Scoaterea de sub urmarire penala fata de invinuitul Avram George sub aspectul sav. infr. prev. de art. 208 al 1- 209 al 1 lit. e, g CP. Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Solutia se comunica. Dacă am uitat vreo virgulă din text, sau dacă credeţi că am mâncat vreo literă, puteţi verifica direct pe documentul original ataşat. Oricum, apreciez ca nu m-au pus pe mine să plătesc cheltuielile alea….
sursa adevarul.ro