Plx 145/2023 este cel mai sinistru proiect de lege propus în România – Proiectul de Lege care dă autorităților dreptul de a lua copiii din familie și de a-i plasa într-un centru de zi

copil 145 2023 jpg

Plx 145 din 2023 – Ce înseamnă?

Proiectul de lege Plx 145/2023, alături de obligativitatea Certificatului Verde, reprezintă unul dintre cele mai sinistre proiecte de lege propuse în România. Acest proiect de lege care reflectă maleficul partidelor PNL și USR care au negociat acest jalon în PNRR și lăcomia PSD care vrea să ajungă la bani pentru a construi centrele de zi unde să fie închiși copiii.

Această propunere de lege dă autorităților dreptul de a lua copiii din familie și de a-i plasa într-un centru de zi în cazul în care de exemplu:

  • Părintele susținător este în șomaj;
  • Părintele unic susținător este ple­cat în străinătate;
  • Familia are membri adulți cu diza­bilități;
  • Are cel puțin un membru al familiei care nu e înscris la medicul de familie;
  • Are cel puțin un copil cu per­for­manțe slabe la școală;
  • Are cel puțin un copil nevaccinat cu schema din Programul Național de Imu­nizări.

PSD se preface continuu că este neputincios în fața celor negociate în PNRR de PNL și USR. Dar cea care a propus acest proiect de lege nu este altcineva decât Doamna Gabriela Firea de la PSD! Toți, o apă și un pământ. Dumnezeu ni i-a dat ca să învățăm o lecție, să învățăm că puterea stă la noi, ce­tă­țenii. Și nu la ei, o mână de oameni fără coloană vertebrală.

Av. Elena Radu: Concluzii în legătură cu proiectul de lege PLX 145 /2023: Acest proiect trebuie respins de către Camera Deputaților!

În clipul de mai jos, avocata Elena Radu, explică scopurile sinistre acestui proiect de lege, iar dacă până acum a devenit deja foarte clar în ce mod se practică abuzurile în România, se pare că dragii noștri politicieni, au trecut deja la un alt nivel de tupeu ordinar, explicat de către doamna avocat Elena Radu, pe înțelesul tuturor:

 

  1. Proiectul de lege PLX 145/2023 nu are nicio treabă cu o lege de prevenție.
  2. Există deja norme în legislația deja în vigoare, deci se creează un paralelism legislativ.
  3. Efectul acestui proiect de lege este numai acela de a stabili nenumarate criterii conform cărora copiii sa fie considerați cu risc de separare (indicate la art 4 si 5 din proiect), care probabil determină ca pentru circa 70% dintre copii să fie aplicabil un astfel de criteriu.
  4. Dacă unui copil îi este aplicabil un astfel d e criteriu, el este introdus în baza de date numită Observatorul Copilului, bază de date care este o sub-bază a bazei de date SINA (Sistemul informatic Național pentru Adopție),
  5. Nu are nicio relevanță dacă în urma evaluării unui copil de către serviciul public de asistență socială se ajunge la concluzia că nu este necesar un plan de servicii sociale pentru asigurarea nevoilor copilului, copilul este înregistrat oricum în baza de date pentru simplul fapt că îndeplinește un criteriu de risc.
  6. Dacă nu este înregistrat în baza de date, este contravenție (art 23 alin 1 lit c din proiect).
  7. Chiar pentru copiii pentru care s-ar constata, în urma evaluării, că este necesar un plan de servicii sociale, un astfel de plan este numai ipotetic, pe hârtie, deoarece destinația finanțărilor pentru programele de prevenire a separării copilului (prev. la art 22 alin 2 din proiect) NU acoperă toate serviciile prevăzute la art 7, care se pot regăsi în planul de servicii întocmit.

DECI: proiectul de lege nu are nicio treabă cu prevenția!

Singurul scop real și de impact al acestui proiect, dacă devine lege, este acela de a stabili cât mai multe criterii pentru încadrarea copiilor în copii cu risc de separare, și toți acești copii să fie înscriși într-o bază de date (un sistem electronic numit Observatorul Copilului), bază de date care este o sub-bază (un subsistem) al SINA (Sistemul Informatic National pentru Adoptii).

Acest proiect trebuie respins de către Camera Deputatilor!

UPDATE 1: Luni 24 Aprilie 2023 – Plx 145/2023 Respins

Acest pro­iect a fost dezbătut în Parlament iar socie­tatea civilă a avut oportunitatea de a se adresa Doamnei Firea de la PSD – inițiator al acestui proiect, de a aduce argumente împotriva acestui pro­iect și de a cere RESPINGEREA în totalitate a acestui proiect de lege, să dispară de tot.

Toate argumentele aduse de societatea civilă au fost im­posibil de contrazis de PNLiști, USRiști și PSDiști. Au determinat-o chiar pe doamna Firea să spună că dânsa este de acord să se facă un nou proiect de lege, luat de la zero și conceput îm­preună cu societatea civilă.

UPDATE 2: Marți 09 Mai 2023 – Se insistă și se dezbate noaptea

Guvernanții nu se lasă, și insistă cu votarea acestei legi, de data aceasta noaptea, cu ușile închise, și puteți urmări clipul de mai jos unde ne relatează George Simion:

UPDATE 3: Miercuri 10 Mai 2023 – Plx 145 s-a votat

După cum ne informează, George Simion, până la urmă vor vota această lege care de acum v-a permite autorităților să vă ia copiii și să îi plaseze în centre după bunul lor plac!

Plx 145/2023 – Concluzie de final

Acest proiect de lege este mai mult decât sinistru având în vedere ce agendă se propagă la nivel mondial și care este explicată în articolul de mai jos:

https://www.mandri.ro/dupa-profitabila-afacere-numita-pandemia-oms-onu-si-bill-gates-isi-gasesc-un-nou-hobby-si-anume-sexualizarea-copiilor-incepand-de-la-varsta-de-4-ani/

Având în vedere ce se încearcă, nu putem să nu ne amintim și despre cazul unde TV Antena 1 Sibiu prezenta prin anul 2000 un reportaj anchetă prin care nimeni alții decât soții Iohannis, erau acuzați de trafic de copii, într-un dosar în care au înstrăinat niște copii unei familii din Canada. În această situație, acest proiect de lege, devine și mai sinistru având în vedere, că nici până în ziua de astăzi, nu avem un răspuns concret la întrebarea, unde sunt acei copii?

În 2014, site-ul justițiarul.ro a concluzionat o implicare incontestabilă a soțiilor Iohannis în aceste afaceri sinistre:

https://www.justitiarul.ro/este-incontestabila-implicarea-lui-klaus-werner-iohannis-in-traficul-international-de-copii-mai-traiesc-acei-copii/

Iar mai târziu în 2019, tot site-ul justițiarul.ro, pe care s-au găsit o serie de articole în acest sens, a pus aceeași întrebare pe care o punem noi acum:

https://www.justitiarul.ro/ce-s-a-intamplat-cu-copiii-din-traficul-international-de-carne-vie-in-care-au-fost-implicati-sotii-iohannis/

Concluzia la care ajungem, este destul de tulburătoare având în vedere ce proiecte de lege se propun în ultima vreme.

SURSE: ACTIVENEWS , MESAGERUL HUNEDOREAN, plx 145 din 2023 pdf, plx 145/2023

1 comentariu. Leave new

  • Pal cristina
    mai 9, 2023 9:59 pm

    Nu sunt de acord cu nici o lege asemănătoare că nu mama dus la ei sa ami de-a o coaja de pâine la copii mei scurt și cuprinzator

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici