Piroș, după salvarea Pîncotei: „O performanță!”

piros89

Șoimii Pîncota a deschis șampania la Satu Mare pentru atingerea, pentru al doilea an consecutiv de Liga a II-a, obiectivul, acela de a continua și la anul în eșalonul secund. Partida din această dimineață a avut de toate, s-a jucat pe viață și pe moarte, iar la final „alb-negrii” au smuls punctul ce-i scutește inclusiv de chinurile barajului.

Sărbătorind alături de antrenori și jucători la finalul partidei, Pavel Piroș și-a tras suflul și pentru o scurtă declarație: „A fost un meci de infarct, dar am avut inimile tari, de șoimi. Arbitrul a dat un penalty din elicopter, dar am avut puterea să revenim și să dominăm tactic partida. Știam că băieții sunt capabili de așa ceva, să lupte și să sufere când e cazul și am obținut rezultatul ce ne face bucuroși pentru al doilea an consecutiv de Liga a II-a. Le mulțumesc băieților, domnului profesor Muzsnay, conducerii orașului Pîncota, suporterilor noștri, tuturor partenerilor noștri, dar și lui Ionuț Popa, care a condus mult timp în acest sezon această echipă. Adică tuturor ce au pus umărul la această performanță, căci pentru un orășel ca Pîncota această salvare rămâne o performanță. Ne bucurăm câteva zile, vom face și un banchet, după care jucătorii vor pleca în vacanță. Conducerea rămâne pe baricade și, împreună cu noile autorități locale din Pîncota, vom decide ceea ce avem de făcut mai departe. Timpul e scurt, marea parte a contractelor jucătorilor noștri expiră, la fel și cel al antrenorului, trebuie să ne mișcăm repede”.

Președintele „șoimilor” a mai promis că pîncotanii urmează să-și încaseze și prima de obiectiv.

Categorie: arad
Tags: piroș liga a 2-a satu mare pîncota

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici