Peste 10.000 de români s-au adunat pentru a … eşua în doborârea unui record mondial

record

Românii nu au reuşit să doboare recordul mondial la cea mai mare lecţie de resuscitare din istorie, însă peste 10.000 de persoane au participat la evenimentul „Record pentru viaţă-110 de salvare a vieţii”, organizat pe Arena Naţională din Bucureşti de către Asociaţia Societăţii de Salvare Bucureşti.

În total, 10.175 de persoane au participat, sâmbătă după-amiază, la cel mai mare exerciţiu de resuscitare organizat în România, însă nu au reuşit să doboare recordul mondial, deţinut de Germania, unde, în septembrie 2013, 11.840 de persoane au învăţat simultan procedurile de resuscitare.

La eveniment au fost invitaţi şi elevi de la peste 200 de şcoli, ca acţiune în cadrul Săptămânii de Resuscitare. Performanţa românilor a fost atestată de către un reprezentant Guinness World Records. Lecţia a fost predară de Alis Grasu, coordonatorul serviciului de ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Alis Grasu a explicat că atunci când vedem o persoană care s-a prăbuşit la pământ, întâi trebuie să vedem dacă persoana respectivă este sau nu conştientă. „O întrebăm vă simţiţi bine, ce vi s-a întâmplat? Dacă mă auziţi, deschideţi ochii. Dacă nu îmi răspunde, considerăm că persoana respectivă este inconştientă şi trecem la evaluarea respiraţiei care trebuie să dureze maximum 10 secunde”, a explicat Alis Grasu, apoi a arăat exact cum se face procedura.

Coordonatorul Seviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a explicat că dacă persoana nu respiră, atunci înseamnă că se află în stop cardio-respirator, ceea ce implică nevoia de masaj cardio-respirator. Acesta se face cu ambele braţe pe pieptul victimei, deasupra inimii, cu palmele împreunate într-un anume fel astfel încât presiunea pe muşchiul inimii să fie corectă. Se fac reprize de masaj cardio-respirator de câte 30 de compresii toracice. De asemenea, se mai aplică şi respiraţia gură la gură . Compresiile toracice trebuie efectuate în continuu dacă victima nu-şi revine, până când ajunge ambulanţa şi paramedicii preiau eforturile de resuscitare.
După vizionarea lecţiei, cele peste 10.000 de persoane prezente au trecut la exerciţii sub instructajul paramedicilor din arenă. Copiii au fost cei mai entuziasmaţi de exerciţiu, făcând primii coadă la diferitele puncte de prim-ajutor printre rândurile de scaune de pe Arena Naţională. Exerciţiul nu este predat în şcoli, majoritatea românilor neavând acces la educaţie de prim ajutor. Părinţii copiilor prezenţi la eveniment spun că educaţia pentru sănătate ar trebui introdusă în şcoli ca materie obligatorie, unde eleviii să înveţe procedura pe care au văzut-o sâmbătă pe Arena Naţională.

  ANM: Cod Galben de ceață în cinci județe din vestul și nord-vestul țării

„O societate unde oamenii ştiu cum să reacţioneze în momente de viaţă şi de moarte este o societate educată, sănătoasă, responsabilă”, a comentat o mamă. „Da, dacă nu veneam aici astăzi, de unde învăţau copiii noştri? Ar trebui introduse în şcoli cursurile astea de prim ajutor, obligatoriu în fiecare an”, a declarat un alt părinte.

sursa: www.mediafax.ro;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici