Pensii 2024. Un român care a avut salariul minim va primi aproape aceeaşi pensie ca unul care nu a muncit nicio zi. Anunţul făcut de ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu

simona bucura oprescu

Pensia minimă socială, cea de care beneficiază românii care au împlinit doar stagiul minim de cotizare, va creşte şi ea după majorarea veniturilor pensionarilor, a anunţat ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu. Românii care nu au muncit deloc au o pensie minimă garantată de stat de 1.125 de lei.

Pensii 2024.  Pensionarii care au muncit pe salariul minim pe economie vor beneficia şi ei de o creştere a pensiei, potrivit noii legi, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. După majorare, pensionarii care au muncit o viaţă pe salariul minim vor avea parte de o creştere însemnată a pensiei, a spus ministrul Muncii.

„Este foarte interesant să privim împreună situația celor care primesc indemnizația minimă socială. Printre cei care, de la 1 ianuarie primesc 1281 de lei (atât va fi pensia minimă), sunt români care au contribuit la bugetul de asigurări sociale de stat o singură zi – au avut un accident de muncă din cauza căruia și-au pierdut capacitatea de muncă și au intrat în sistemul public de pensii doar cu o zi de contributivitate, dar au indemnizația minimă socială, fiindcă au devenit pensionari încadrați în invaliditate.

Și tot în indemnizația minimă socială avem români care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat timp de 35 de ani – adică stagiul complet de cotizare – dar care timp de 35 de ani au fost pe salariul minim pe economie.

Din această cauză, pe actualele reglementări, practic venitul din pensie pe care-l primesc este tot de 1.125 de lei, cât era până anul trecut, dar 1.281 de lei, de la 1 ianuarie 2024. Și aici se face dreptate. Domniile lor vor avea o pensie ajustată.

În noua lege, am spus așa: ținem cont de contributivitate și la contributivitate veți constata că avem elemente importante – de exemplu, faptul că, inclusiv pentru sporurile nepermanente pentru care s-au reținut și achitat contribuții de asigurări sociale, vom avea puncte de pensie contributive, dar vom avea și acele puncte de stabilitate.

Punctele de stabilitate sunt bonusuri, sunt puncte suplimentare care se acordă pensionarilor care au muncit peste 25 de ani.

Cu alte cuvinte, pensionarul nostru, despre care am spus că a lucrat 35 de ani pe salariul minim pe economie, va ieși din indemnizația minimă pe economie.

De ce? Pentru că, între 25 și 30 de ani de contribuții, va primi un punctaj suplimentar de 0,5 puncte pe an. Pentru perioada 30-35 de ani va primi un punctaj suplimentar de 0,75 de puncte pe an. Datorită acestor puncte de stabilitate va avea o creștere a punctajului, ceea ce înseamnă că va avea o creștere a pensiei. Pe simulările noastre, după recalculare, de la 1 septembrie 2024, vor primi pensiile majorate.

Românul nostru care până de curând avea o pensie de 1.125 de lei, are o pensie de 1.281 de lei la 1 ianuarie 2024, iar din septembrie 2024 va avea undeva peste 1.900 de lei, adică o creștere de 87,4%, pe calculele noastre.

Este clar că pensiile tuturor românilor vor creşte datorită majorării din ianuarie care va produce atât o creştere a punctului de pensie, cât şi o creştere a valorii punctului de referinţă. Deci toate pensiilor vor creşte.

Este important ca românii să mai ştie că, din septembrie, ca urmare a recalculării, nicio pensie nu va scădea, pentru că se va menţine cuantumul cel mai mare în plată”, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu-

Simona Bucura Oprescu anunță noua procedură de recalculare a pensiilor. Ministrul Muncii a explicat exact: „Vor aduce ceva extrem de important”

Procedura de recalculare a pensiilor a fost explicată pe larg, într-o intervenție la Antena 3 , pentru toţi românii, de către ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

„Elaborarea normelor, promovarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a hotărârii de guvern prin care se aprobă, aprobarea în guvern a normelor, soft-ul pentru recalculare, instruirea colegilor din casele teritoriale de pensii, procesul efectiv de recalculare şi, sigur, începând cu luna septembrie, pensiile recalculate ale românilor care vor aduce ceva extrem de important pentru fiecare dintre noi.

Şi să ştiţi că noua lege a pensiilor este şi pentru mine, şi pentru dumneavoastră, pentru fiecare român, nu numai pentru pensionarii în plată, fiindcă noua lege a pensiilor aduce respect pentru români în sensul că, dacă ai ieşit la pensie în ani diferiţi, pe legi ale pensiilor diferite, dar ai contribuit la fel la bugetul asigurărilor sociale de stat, ai plătit acelaşi CAS, pentru contribuţii şi muncă egală vei avea o pensie egală”, a explicat Simona Bucura Oprescu.

Mai mult, se iau în calcul noi venituri brute, mai transmite ministrul Muncii. „Este foarte important să se ştie că, pe lângă bani în plus pe care îi vor primi românii datorită modificărilor legii care vor lua în calcul venitul brut, adică inclusiv acordul global, sporurile nepermanente, al 13-lea salariu, toate veniturile pentru care s-a reţinut şi virat CAS, pe lângă acestea vom avea şi acele puncte de stabilitate care încurajează şi respectă munca pentru că, pentru fiecare an lucrat în plus faţă de un stagiu de 25 de ani, românii vor primi puncte suplimentare.

Datorită faptului că se vor lua în calcul şi veniturile nepermanente, dar pentru care s-au plătit contribuţii de asigurări sociale, şi datorită faptului că se vor acorda aceste puncte de stabilitate, pensiile românilor vor avea un cuantum mai mare”, a mai explicat ministrul Muncii.

Ce pensie va primi un român care nu a muncit nicio zi, după majorarea din 2024. Anunţul făcut de ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu

Pensia minimă socială, cea de care beneficiază românii care nu au muncit nicio zi, va creşte şi ea după majorarea veniturilor pensionarilor, a anunţat ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu.

  Ce vi se poate intampla daca ati fotografiat Turnul Eiffel noaptea. Nici macar UE nu va poate salva

Ministrul PSD a explicat că fiecare pensie va fi recalculată, iar românii nu vor fi puşi pe drumuri.

Printre principalele reglementări din noua lege a pensiilor

– introducerea unei noi formule de calcul, bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivităţii;

Pensii 2024. Se majorează pensiile din nou, sunt vizate în special cele între 2.000 şi 2.999 de lei

– stabilirea vârstei standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați;

– stagiul minim este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani;

– reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanelor care au realizat stagiu de cotizare contributiv în condiții de muncă speciale și deosebite, în condiții de handicap sau au depășit stagiul complet de cotizare

– stagiul de cotizare mai mare de 25 de ani va fi răsplătit cu puncte suplimentare pentru vechime;

– normalizarea condițiilor speciale și deosebite de muncă până în anul 2035;

– acordarea unor beneficii pentru mame, care se pot pensiona mai devreme cu câte şase luni pentru fiecare copil pe care l-au născut şi crescut, până la vârsta de 16 ani, în limita unei reduceri maxime de trei ani şi şase luni;

– luarea în calcul la stabilirea pensiei a sporurilor nepermanente pentru care s-au plătit contribuții.

 

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Cine beneficiază de pensia minimă în România

Potrivit legii, de pensia minimă pot beneficia pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei (cuvenit sau aflat în plată) se situează sub nivelul indemnizației sociale pentru pensionari.

Pensii 2024. Se dau 100 de lei în plus la recalcularea din septembrie pentru 1,5 milioane de români

Adică, românii care nu au muncit deloc au o pensie minimă garantată de stat de 1.125 de lei.

Pensia minimă se determină ca diferență între valoarea stabilită pentru anul respectiv (în 2024, 1.281 de lei) și nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Condiții pentru obținerea indemnizației sociale pentru pensionari:

– calitatea de pensionar al sistemului public de pensie

– domiciliul în România

– nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, să se situeze sub 1000 de lei.

– românii care beneficiază prin cumul de unul sau multe drepturi de pensie din sistemul public sau alte sisteme, la acordarea indemnizației sociale pentru pensionari se va avea în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale acestor venituri

Mai exact, dacă obții venituri din pensie publică sau privată ori alte plăți, nu vei putea beneficia de indemnizație socială pentru pensionari dacă suma totală a acestor venituri trece de 1.000 de lei.

Ce pensie va avea un român care nu a muncit nicio zi, după majorarea din 2024

Astfel, veniturile românilor vor fi indexate cu rata inflației pe anul fiscal anterior, care a fost de 13,8%. Vor crește într-adevăr, și pensiile, tot cu 13,8%.

Pensia minimă, care acum este 1.125 de lei, va ajunge de la 1 ianuarie 2024, la aproape 1.300 lei, mai precis 1.281 de lei.

„Avem deja pusă în aplicare, parţial, noua lege a pensiilor care a apărut în Monitorul Oficial pe 4 decembrie, care la articolul 84, alineatul 3, ne spune că în fiecare an pensiile românilor se vor majora cu inflaţia plus jumătate din câştigul salarial mediu brut.

Aceasta este garanţia că nu se va mai întâmpla ca în alţi ani, fiindcă dacă vom urmări evoluţia punctului de pensie vom vedea că au fost ani în care pensiile românilor nu au crescut deloc, de exemplu între 2009 şi 2013, dar şi în 2020-2021.

Şi, atunci, noua lege a pensiilor vine cu un mecanism care spune clar când şi cu cât cresc pensiile românilor.

Acum, deja fiecare român şi-a primit pensia majorată în ianuarie, fiindcă pensiile se plătesc prin convenţiile cu Poşta Română până pe data de 16 a fiecărei luni, în cazul celor care merg prin factorul poştal, respectiv pe 12 a fiecărei luni în cazul celor primite pe card.

Prin urmare, românii au văzut foarte clar pe taloanele de pensii şi la pensiile primite care a fost creşterea”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, la Antena 3.

„Este foarte important ca românii să ştie că în 2024, după cum au constatat, toate pensiile cresc, fiindcă de la 1 ianuarie avem o creştere a punctului de pensie, de la 1785 de lei la 2032 de lei, o creştere a indemnizaţiei minime sociale, de la 1125 de lei la 1281 de lei”, a precizat ministrul Muncii.

 

Sursa : romaniatv

Categorie: mandri.ro
Tags: Pensii 2024, Simona-Bucura Oprescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici