OPINIA NUTRIȚIONISTULUI Obezitatea favorizează apariția cancerului

441646s

O serie de studii recente au dovedit legătură directă dintre obezitate și anumite tipuri de cancer: de colon, esofag, sân, ovar, endometru și pancreas, nutriționistul Lygia Alexandrescu afirmând că legătura dintre greutatea corporală crescută și apariția celulelor neoplazice este foarte complexă.

Un studiu recent, care a durat 16 ani și a inclus peste 900.000 de participanți, a stabilit că subiecții obezi au un risc mai mare de a fi diagnosticați și de a deceda din cauza unui anumit tip de cancer, comparativ cu subiecții normoponderali. Acest studiu a concluzionat că obezitatea este cauza mortalității a 20% dintre femeile care suferă de o afecțiune oncologică și a 14% dintre bărbații bolnavi de cancer.

Potrivit nutriționistului Lygia Alexandrescu, excesul ponderal poate afecta funcționarea sistemului imunitar și duce la apariția sindromului inflamator (asociat cu riscul crescut al apariției cancerului); nivelul anumitor hormoni, cum ar fi insulina, hormonii androgeni și estrogeni, factori care reglează creșterea celulară, cum ar fi IGF-1; secretarea excesivă de leptine și proliferarea celulară necontrolată.

“Momentul la care începe creșterea ponderală este important, astfel că adolescentele supraponderale au risc mai mare de a dezvolta cancer ovarian înainte de menopauză comparativ cu cele normoponderale. De asemenea, din cauza prezenței excesului de țesut adipos, femeile supraponderale au niveluri de estrogen crescute și astfel un risc crescut al apariției tumorilor mamare dependente de estrogen”, a declarat, pentru AGERPRES, nutriționistul.

Potrivit acesteia, în cazul bărbaților, s-a observat că un indice de masă corporală ridicat este asociat cu o creștere a riscului apariției cancerului colorectal.

Lygia Alexandrescu a susținut că distribuția țesutului adipos este un factor important și s-a observat că depunerile adipoase abdominale sunt puternic legate de riscul apariției cancerului colorectal.

  Alina Ţolea a murit! A luptat 10 ani cu cancerul

“Scăderea ponderală intenționată cu ajutorul dietoterapiei echilibrate, cu o dietă bogată în fibre alimentare, enzime, antioxidanți proveniți din fructe și legume autohtone crude, proteine de calitate superioară (pește, carne de curcan, ou) și grăsimi vegetale mononesaturate (furnizate de nuci, migdale, avocado, cacao bio), precum și printr-o hidratare corectă și completă conduce la diminuarea drastică a riscului de apariție a cancerului”, a mai arătat nutriționistul.

sursă: www.agerpres.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: antioxidanti, cancer, fibre, nutritie, obezitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici