OMS declară oficial că în Sierra Leone a luat sfârșit transmiterea virsului Ebola

MSB13567

Statul Sierra Leone, în care se înregistrează jumătate din cazurile de Ebola din Africa occidentală, a fost declarat oficial sâmbătă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) scutit de transmiterea virusului, responsabil de moartea a mii de persoane în țară și de o severă recesiune economică, transmite AFP.

“Astăzi, 7 noiembrie 2015, OMS declară sfârșitul epidemiei de Ebola în Sierra Leone”, a anunțat Anders Nordstrom, responsabil pentru această țară în cadrul OMS, la o ceremonie organizată la Freetown, în aplauzele mulțimii și în prezența președintelui din Sierra Leone, Ernest Bai Koroma.

Epidemia de Ebola, cea mai gravă de la identificarea virusului, în 1976, s-a soldat cu peste 11.300 de morți — dintre care 4.000 în Sierra Leone — din circa 29.000 de cazuri înregistrate, bilanț care este totuși subevaluat, potrivit OMS. Victimele au fost în proporție de 99% din trei țări limitrofe: Guineea, de unde a pornit epidemia în decembrie 2013, Sierra Leone și Liberia.

Transmiterea virusului Ebola este considerată terminată când trec două perioade a 21 de zile — durata maximă de incubație — fără să apară noi cazuri de la al doilea test negativ pe un pacient vindecat. Specialiștii subliniază în schimb că riscul persistă dincolo de cele 42 de zile, din cauza, printre altele, a supraviețuirii virusului în unele lichide corporale, îndeosebi în spermă, unde poate subzista până la nouă luni.

În Liberia transmiterea virusului a fost declarată terminată în 3 septembrie, după un prim anunț la începutul lunii mai, urmat de o reapariție a Ebola în luna iunie. Specialiștii recomandă prudență din cauza unor noi cazuri semnalate în Guineea vecină, într-o zonă din apropierea graniței cu Sierra Leone.

  Instanţa a dat primele sentinţe în cazul judecătoarei mituite în Dosarul Transferurilor

În raportul săptămânal de miercuri, OMS preciza că 382 de persoane erau sub supraveghere în Guineea, dintre care 141 considerate de “mare risc”. “Trebuie să fim vigilenți. Nu este sfârșitul Ebola, ci sfârșitul epidemiei actuale”, a spus Palo Conteh, șeful Centrului național de luptă împotriva Ebola din Sierra Leone.

În afară de pierderile umane înregistrate, epidemia a determinat pierderi economice însemnate în Sierra Leone, ieșită acum 13 ani dintr-un război civil de un deceniu, unul dintre cele mai sângeroase de pe continent, care a lăsat în urmă 120.000 de morți și mii de civili mutilați între 1991 și 2002. Impactul economic s-a agravat în urma scăderii drastice a prețului mondial al minereului de fier și prăbușirea sectorului minier după ce investitorii străini s-au retras din țară de frica virusului.

 

Sursa: Agerpres

Categorie: mandri.ro
Tags: mandri, oficial ebola, sfarsit ebola, sierra leone

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici