Nu-i ajung 35 de odrasle: un bărbat vrea să facă 100 de copii ca să-şi asigure un loc în Paradis

646x404 7

Pentru a-şi duce misiunea la îndeplinire, Jan Mohammad se va căsători curând cu cea de-a patra soţie, conştient că cele trei neveste pe care le are, de 32, 28 şi 25 de ani, încetinesc ritmul de procreare. În prezent, acesta are 14 băieţi şi 21 de fete.

Tatăl recunoaşte că se întâmplă să nu-şi amintească numele tuturor copiilor săi, dar este fericit că are o familie atât de numeroasă.  De asemenea, acesta spune că îşi tratează copiii la fel, indiferent dacă sunt fete sau băieţi, motiv pentru care fetele sale vor avea parte de educaţie.

„Vreau să am 100 de copii, cu ajutorul lui Allah copiii mei mă vor ajuta să ajung în Rai. Sper să-mi găsesc cea de-a patra soţie ca să mă însor cât mai repede”, a declarat medicul pentru ziarul local Dawn.

Toţi cei 39 de membri ai familiei locuiesc sub acelaşi acoperiş, într-o casă cu 12 camere, iar Mohammad spune că reuşeşte să le ofere tot ceea ce au nevoie din salariul de 850 de euro pe lună.

Sursa: www.adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici