Noul președinte ANEVAR este din Arad

Arad dusk

Daniel Manaţe, noul preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) este arădean.

manate

„Obiectivele pe care mi le-am propus pentru mandatul meu de doi ani la conducerea ANEVAR sunt legate în primul rând de creşterea calităţii şi uniformităţii rapoartelor de evaluare elaborate de membrii noştri. Doresc, de asemenea, să continuăm demersurile începute de colegii noştri anul trecut, de construire şi consolidare a bazelor de date cu rapoartele de evaluare pentru garantarea împrumutului şi pentru impozitare“, spune președintele ANEVAR.

Daniel Manaţe este înlocuitorul lui Adrian Vascu, cel care a fost preşedinte al ANEVAR din 2014 până în 2015. Fiecare preşedinte ales a fost înainte vicepreședinte, fapt ce ajută președintele să fi cunoscut foarte bine dinainte strategiile organizației și să asigure bunul mers al lucrurilor.

Între 1993 și 2003, Daniel Manațe a fost președinte al centrului teritorial ANEVAR Arad.

Categorie: arad
Tags: anevar, aradean, daniel, manate, presedinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici