Noua generație Mercedes-Benz Clasa S: până la 5 ecrane în interior, versiune plug-in hybrid cu autonomie de 100 de kilometri și noi sisteme de siguranță

A6D3FF83 CEA2 44E8 8B9E CEE9294F741B
Noua generație Mercedes-Benz Clasa S oferă modificări estetice minore, însă compensează cu până la 5 ecrane la interior, motoare de până la 435 CP, o versiune plug-in hybrid cu autonomie de 100 de kilometri și numeroase tehnologii moderne.

După o lungă campanie de promovare, Mercedes-Benz a publicat miercuri primele imagini și informații despre noua generație Clasa S.

“Nava amiral” a constructorului german este primul model Mercedes-Benz dezvoltat pe noua platformă MRA și a crescut în dimensiuni comparativ cu generația anterioară: lungimea este de 5.179 metri (+54 mm), lățimea a ajuns la 1.954 metri (+55 mm), în timp ce înălțimea este de 1.503 metri (+12 mm). Versiunea cu ampatament mărit are o lungime de 5.255 metri.

Coeficientul aerodinamic al noii generații este 0.22, una dintre cele mai bune valori din industria auto. Din punct de vedere al designului exterior, modificările sunt aproape inexistente, în contextul în care constructorul german a preferat să păstreze liniile estetice ale predecesorului.

Printre micile îmbunătățiri se numără o capota mai lungă, faruri ușor mai ascuțite și stopuri orizontale. De asemenea, mânerele portierelor sunt acum integrate în caroserie.

8b505b05d13f81a1174a62ebf6d958d7 1

5 ECRANE LA INTERIOR

Îmbunatățirile majore încep să se observe însă la interior. Aici, principala noutate este reprezentată de noul ecran touch cu diagonala de 12.8 inch de pe consola centrala, care ia locul vechiului ecran de 10.3 inch, iar sistemul de climatizare a fost integrat în partea de jos a display-ului. În total, clienții pot comanda până la 5 ecrane OLED pentru interior, dintre care trei sunt dedicate pasagerilor spate.

Evident, instrumentarul de bord este complet digital și este disponibil în patru teme (Discreet, Sporty, Exclusive, Classic), iar informațiile vor fi afișate în format 3D.

În plus, noul Clasa S adoptă și un Head-up Display cu realitate augmentată care va oferi informații utile despre navigație sau sistemele de asistenta active, cu imagini proiectate la o distanță de 10 metri.

Sistemul de infotainment MBUX include numeroase funcții prin care inginerii au eliminat nu mai puțin de 27 de butoane fizice, inclusiv cele pentru sistemul de climatizare, în timp ce asistentul digital a fost actualizat pentru a recunoaște până la 27 de limbi.

747dea785aaf626cea024ba36ac27918 1

De asemenea, Mercedes-Benz a înlocuit gurile de ventilație rotunde ale precedentei generații cu unele orizontale, iar sistemul de sunet integrat este furnizat de Burmester.

În plus, inginerii germani au acordat atenție și volanului, care are controale capacitive îmbunătățite cu senzori care detectează absenta mâinilor de pe volan. Scaunele cu piele Nappa au rămas în mare parte similare și includ sistem de încălzire, ventilație și 10 tipuri de masaj, funcții accesibile prin intermediul ecranului touch.

Creșterea în lungime a modelului se reflectă și în spațiul mai mare la nivelul coatelor cu peste 3 centimetri, în timp ce pasagerii din spate vor avea aproape 2 centimetri în plus la nivelul capului și aproape 3 centimetri în plus la nivelul picioarelor.

Nu în ultimul rând, sistemul de iluminare va fi format din 250 de LED-uri poziționate la o distanță de 1.6 centimetri care vor oferi o bandă luminoasă continuă în diverse zone ale interiorului. Luminozitatea va fi de 200 de cd/m2, adică de 10 ori mai mare decât în prezent, iar intensitatea acestea va putea fi setată în 20 de trepte de către șofer, care va putea alege și culoarea preferată.

  Donald Trump ii ameninţă constructorii auto germani BMW,MERCEDES si VOLKSWAGEN

b01e4b94bb4cd201cb86ed630aa7e4da 1

GAMĂ VARIATĂ DE MOTORIZĂRI

Pentru început, noua generație Mercedes-Benz Clasa S va fi disponibilă în 5 versiuni, dintre care două pe benzină și trei diesel.

Astfel, fanii motoarelor pe benzină au la dispoziție unitatea de 3.0 litri cu 6 cilindri în linie, care în varianta de bază S 450 4MATIC oferă 367 CP și un cuplu maxim de 500 Nm. Varianta superioară este S 500 4MATIC, în cazul căreia unitatea oferă 435 CP și 520 Nm.

Indiferent de alegere, unitatea are un sistem mild-hybrid de 48 de volți care oferă un surplus de 22 CP și 250 Nm.

Fanii diesel pot opta pentru motorul de 2.9 litri cu 6 cilindri în linie, disponibil în versiune de 286 CP și 600 Nm, cu sistem de de tracțiune integrală 4MATC (S 350 d 4MATIC) sau fără (S 350 d).

Acest motor diesel este disponibil și într-o versiune S 400 d 4MATIC de 330 CP și 700 Nm.

Indiferent de motorizarea aleasă, Clasa S vine standard cu cutie de viteze automată 9G-TRONIC.

Gama va fi completată în 2021 de o versiune plug-in hybrid cu autonomie de 100 de kilometri, despre care Mercedes-Benz nu oferă încă detalii suplimentare.

b4d2228e412d76378dfd173c099b8370 1

TEHNOLOGII MODERNE PE CLASA S

Mercedes-Benz Clasa S primește suspensia activă E-Active Body Control, prezentă deja pe mai multe modele ale constructorului, inclusiv GLS și GLE Coupe.

Noua suspensie activă are un sistem de 48 de volți și folosește mai multe procesoare multi-core, peste 20 de senzori și o cameră video pentru a analiza de 1000 de ori pe secundă evenimentele din trafic.

Opțional, noul Clasa S va putea fi comandat și cu direcție integrală. La viteze mai mici de 60 km/h, sistemul întoarce roțile spate în direcția opusă roților fată, în timp ce la viteze de peste 60 km/h sistemul întoarce roțile de pe spate în aceeași direcție cu roțile față pentru o stabilitate mai bună.

SISTEME DE SIGURANȚĂ

Desigur, noua Clasă S vine cu o gamă extrem de diversificată de sisteme de siguranță și asistență. Printre numeroasele sisteme disponibile se număra Active Distance Assist Distronic, Active Steering Assist, Traffic Sign Assist, Active Lane Keeping Assist, Active Lane Changing Assist, Active Emergency Stop Assist, Attention Assist, Active Brake Assist cu funcție cross-traffic, Active Blind Spot Assist, Active Blind Spot Assist, Exit Warning Function, Evasive Steering Assist sau Pre-SafeImpulse Side.

Ultimul dintre ele este complet nou și permite ridicarea suspensiei active E-Active Body Control în câteva sutimi de secundă atunci când anticipează producerea unui impact lateral, pentru ca forțele impactului să fie direcționate în partea de jos a vehiculului.

5f87d2481d6faee582db259509b02370 1

Mercedes-Benz menționează că sistemele de asistență pentru parcare au fost la rândul lor îmbunătățite, în special la nivelul interfeței prezentată pe ecranul central.

Tot la capitolul siguranță, Mercedes-Benz Clasa S este primul model din lume cu airbag-uri care au rolul de a proteja pasagerii din spate în cazul unor accidente frontale.

Acesta are o structură tubulară unică și este integrat în spătarele scaunelor din față.

Nu în ultimul rând, Mercedes-Benz a anunțat că, începând din a doua jumătate a anului 2021, Clasa S va integra și sistemul autonom Drive Pilot de nivelul 3 din 5, care va permite mașinii să se conducă singură în anumite condiții pe anumite porțiuni de autostradă din Germania.

Via Mercedes-Benz

sursa automarket.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: mercedes, S klasse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici