Nagy, după remiza cu Nyíregyháza: „Nemulțumiți de prima parte, în repriza a doua am fost mai prezenți în joc, am avut și realizări”

nagynire

Niciodată în campionatul trecut, UTA nu a legat o înfrângere cu o remiză. Sigur, ne aflăm la faza meciurilor de verificare, când antrenorii testează fotbaliștii care au evoluat mai puțin, în cazul arădenilor fiind vorba doar despre juniori din propria pepinieră. În plus de asta, „alb-roșii” sunt încă în faza incipientă a pregătilor în comparație cu formațiile maghiare pe care le-au întâlnit sâmbătă (Balmaz Kamilla Gyógyfürdő) și azi (Nyíregyháza Spartacus FC).

După un 2-5 a venit un 1-1, ce – însă – ar fi trebuit să fie victorie la numărul de ocazii clare pe care „Bătrâna Doamnă” și le-a creat cu Rus, Curtuiuș și Hlistei pe teren. „Prima repriză ne-a nemulțumit.  Sigur, nu avem încă nici două săptămâni complete de pregătire, deși vacanța a fost foarte scurtă și, poate, nu s-a pierdut mult din forma fizică din primăvară. Unii copii chiar au avut foarte puține zile libere, trebuie să recunoaștem că nu ne-am mai întâlnit până acum cu un sezon atât de lung și o vacanță atât de scurtă. E destul de greu să gestionezi o astfel de situație.  Revenind la meci, în partea  a doua am fost mai prezenți în joc, am avut și realizări. Știam că întâlnim un adversar bun, arțăgos, care ne-a pus probleme în ciuda drumului lung. Sunt avansați din punct de vedere fizic și acest lucru s-a văzut în unele momente ale jocului. Una peste alta, au fost și bune și rele, noi am rulat tot lotul, un lot la care mai trebuie să lucrăm”, a punctat Roland Nagy, la finalul disputei din această seară cu  Nyíregyháza.

  Muzica,distractie si baie la Strandul Neptun. Molly's Pool Party 002 (FOTO)

Jumătate dintre jucătorii aliniați contra maghiarilor au fost juniori, un aspect pe care Roland Nagy îl consideră pozitiv, dar atenționează: „Copiii au calitate, nu sunt de vină cu nimic, doar că lipsa competițiilor de seniori contează. Trebuie avut răbdare cu ei,  nu pot să facă saltul toți dintr-o dată. Au fost partide în care am jucat și cu 5-6 juniori, dar asta nu înseamnă că vom ajunge la 11 în acest sezon. Jucătorii sunt lucrați de Păcurar, nea’ Feri, Stupar și Ungur, fundația există, dar trebuie răbdare. Când e cazul vom mai alege dintre ei. Stahl și Iuga sunt doar ultimele două nume ce ni s-au alăturat, sunt jucători interesanți, rămâne de văzut dacă ne putem baza în viitorul apropiat pe ei”.

Nagy a mai recunoscut că a renunțat la ineuanul Dacian Zdrențan, dar și că ar putea să-i dea o șansă lui Adrian Suslak. „Fotbalistul mi-a plăcut tot timpul. În iarnă venea după accidentări și era nemulțumit că nu a primit șanse la prima echipă. A jucat constat la Liga a III-a 8-9 etape, apoi a pierdut acolo lupta cu Burlă. Avea nevoie de o provocare, a jucat meci de meci la Cermei și a realizat o performanță frumoasă acolo. Nu am discutat încă cu el, dar e în program cu ceilalți. Poate fi o soluție”, a mai spus „principalul” arădenilor.

Categorie: arad
Tags: nagy uta liga a 2-a amical

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici