Medicul arădean, Otilia Ţigănaş, a postat pe blogul personal, un material în care vorbeşte despre „Jurământul lui Hippocrate”.
Mulți pacienți sătui de toate (justificat!) fac referire jurământului pe care l-am depus la terminarea facultății.
El se cheamă „Jurământul lui Hippocrate”. Sau Hipocrat, cu un „P” și fără „E”.
Iată-l mai jos, citiți-l atent. L-am depus și eu, normal. De aceea vă invit să-l analizăm împreună.
Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea:
1.Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit.
2.Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia.
3.Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență.
4.Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv.
5.Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața.
6.Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie.
7.În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi.
8.Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.
9.Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.
Asta am jurat.
doctori-de-mame-700443l-imagine
Am pieptănat promisiunile cuvânt cu cuvânt, încercând să-mi amintesc EXACT ce am jurat, fiindcă de atunci au trecut aproape 30 de ani.
Astfel că pot arăta, cu textul în față, ce NU am jurat.
Nu am jurat să lucrez fără ca munca mea să fie plătită. Nu am jurat să pun egal între profesiunea de medic și sistemele naționale de protecție socială. Sunt printre puținii medici care recunoaște deschis că a ales drumul spre această profesie, (eu avâd 14 ani când am decis-o), ȘI ca să trăiesc mai bine decât un “operator mase plastice” la multinațională. Îmi iubesc pacienții, sătenii și meseria. Rău de tot îi iubesc. Azi. Dar am început anatomia anului întâi fără să știu încă ce înseamnă medicina. Fără să știu cât/dacă o să-mi placă. Eram însă convinsă că un medic ar trebui să câștige bine.
DECI!! refuz să susțin public (așa cum ar face-o un candidat la alegeri mimând evlavia-n biserică), că nu aștept să-mi cumpăr un parfum bun din această muncă. (Hooo, nu săriți. Nu a zecea vilă! Un parfum bun, ziceam.) Sau că mă mulțumesc cu pita zilnică, 200 de grame de parizer și zece ouă.
Măcar admirați faptul că nu mint!
Nu am jurat să trec din menirea de medic în cea de contabil, fiscalist, specialist în informatică, femeie de serviciu, jurist, avocat, tractorist, sculer matrițer, croitoreasă sau asistent social.
Nu am jurat să ignor sistemul de asigurări de sănătate din țara mea, atunci când el încalcă principiile vechiului jurământ.
Am jurat să nu-mi depășesc competența, vezi punctul al șaselea. Prin urmare nici nu voi opera “piatra din bășică” la Hășmaș, dar nici nu mă voi erija în “specialist urgențe” la țară, eu fiind “specialist medic de familie”. Pentru urgențe – statul finațează structuri speciale în așteptare, specializate și dotate: salvare, SMURD, Unitate Primiri Urgențe etc. Deci prezența mea nonstop în sat, (fiindcă aici locuiesc) nu mă obligă (și nici măcar nu-mi permite) să acopăr urgențele în afara orarului meu de cabinet. Atunci când o fac, (nu rareori!) o fac în limita dotărilor medicinei de familie. O fac de drag, nicidecum fiindcă m-ar obliga jurământul. Sau contractul cu Casa de Asigurări. Este contractul meu cu Cel de Sus și pe care nu-l găsim cu Google!
Nu am jurat să răspund acelor solicitări ale omului bolnav, care scad brutal calitatea propriei mele vieți. Jurământul lui Hippocrate nu-i jurământul unui sinucigaș. Astfel că el nu mă obligă să fac medicină 24 de ore din 24, nu-mi taie dreptul la odihnă, la pauze, la viață personală. Deși sunt medic “care a jurat”, mănânc și eu sarmale, uneori am diaree, plâng că m-a lăsat iubitul, nasc sau mă doare burta la ciclu, sau îmi înmormîntez un părinte. Repet: deși sunt medic “jurant”, sunt un OM cu nevoi, ca tot omul Planetei.
Nu mă obligă, odată tratamentul decis, să-l achit eu fiindcă a clacat softul. Sau să-i duc acasă pacientului rețeta compensată, “dacă tot am drum pe acolo”. Nici să le răspund recalcitranților cu celălalt obraz. Aia-i din Biblie, “întoarce celălalt obraz”, or eu cu mâna pe Biblie nu am jurat.
În concluzie: (și mă refer strict la mine, medic de familie la țară cu un sfert de veac vechime), nimic din ceea ce vă nemulțumește, nu-i o încălcare a jurământului!
Nemulțumirile sunt deseori justificate, dar n-au legătură cu Hippocrate. Dragul de el, iese din schema asta. Demn.
Hippocrate n-a lucrat în sistemul de asigurări.
Meciurile rămân doar între noi, de la om la om, medic – pacient ai secolului 21.
N-ați vrea nici voi să facem recurs la jurământ, atunci când doriți un chiuretaj! De exemplu. (vezi punctul 4)
N-aș vrea nici eu recurs la Hippocrate când veniți Ia la 9 seara la geamul meu, pentru adeverință de șomaj.
Hai să ne vedem dă viețile noastre REALE. ACTUALE.
Că nici Decebal, iertat fie, n-a gândit Ținutul Secuiesc atunci când cârmuia Dacia, dar nici Traian islamizarea teritoriilor sale.
Să-l lăsăm deci și pe Hippocrate să se odihnească în pace, mulțumindu-i pentru cărămida din istoria medicinei și apoi să ne comutăm pe adevărul cotidian.