Medicul Mihai Lucan şi fiul său, reţinuţi de procurorii DIICOT în dosarul de delapidare

Niciun comentariu

Medicul Mihai Lucan a fost reţinut de DIICOT, după ce a fost audiat mai multe ore în sediul parchetului, în dosarul în care există suspiciuni că medicul, alături de alte persoane, ar fi folosit bunurile Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca în favoarea unei firme private.

Medicul Mihai Lucan şi fiul său, reţinuţi de procurorii DIICOT în dosarul de delapidare

Potrivit unor surse judiciare, alături de medicul Mihai Lucan a fost reţinut şi fiul său, Valerian Lucan.

Medicul Mihai Lucan a ajuns, joi, la sediul DIICOT din Bucureşti, acesta fiind adus de la Cluj, după ce, în cursul zilei de miercuri s-au făcut percheziţii la domiciliul lui.

În acelaşi dosar au fost reţinute două persoane, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, director administrativ în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, şi Rodica Sanda Baciu, directorul economic în cadrul institutului.

 DIICOT a informat că dosarul are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit de către suspecţii Mihai Lucan, Valerian Lucan şi Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajaţi ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea SC LUKMED SRL.

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ar fi fost prejudiciat cu 5.169.406,91 lei.

Ar fi fost folosite resursele financiare, materiale şi umane ale Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca în beneficiul clinicii aparţinând SC LUKMED SRL. Mai mult, pacienţii operaţi în clinica privată ar fi avut cheltuieli de internare în ICUTR mult reduse faţă de tarifele de spitalizare stabilite anual de Institut.

De asemenea, clinica privată ar fi folosit un aparat medical performant al Institutului, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer. Conform DIICOT, în perioada 2007-2009, un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale care au fost efectuate în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul unei aparaturi medicale aparţinând Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a SC LUKMED SRL, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor necesare utilizării acestuia au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienţilor le-au fost percepută sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie.

În aprilie, procurorii DIICOT Cluj au mai făcut percheziţii la sediul clinicii private Lukmed din Cluj-Napoca, controlată de familia Lucan, şi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj. Surse judiciare declarau atunci că procurorii au făcut percheziţiile într-un dosar care vizează modul în care mai mulţi pacienţi ar fi fost înregistraţi la ICUTR şi trataţi apoi la clinica privată.

DIICOT solicitatase un control CNAS la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, ca urmare a unei sesizări depuse de deputatul Emanuel Ungureanu în luna martie. În sesizare, deputatul USR susţinea că pacienţii cu diferite afecţiuni urologice, care se adresau cu bilet de trimitere Institutului de Urologie din Cluj, erau direcţionaţi de către profesorul Lucan către clinica privată Lukmed, clinica fiind deţinută de familia Lucan şi administrată de fiul profesorului Lucan, Ciprian Lucan, care era şi angajat al Institutului din Cluj.

Ulterior, Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la DIICOT cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu sau luare de mită ale funcţionarilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate care au efectuat un control la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj. Potrivit lui Emanuel Ungureanu, cei patru funcţionari (Sanda-Cristina Grăjdeanu, Cezar Radu, Andreea Safta şi Ema-Iulia Popovici) care au fost, în perioada 15-26.05.2017, în control la Cluj, la solicitarea DIICOT, au fost cazaţi la un hotel de cinci stele din oraş, deşi nu aveau dreptul legal să beneficieze de acest confort (conform HG 1860/2006, capitolul 4, articolul 26, al.1 litera a). Cazarea ar fi fost efectuată de reprezentantul Ministerului Sănătăţii, Claudiu Mihai Hirţea, cu implicarea directă a managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Petru Şuşcă noteaza mediafax.ro

Category: mandri.ro
Tags: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu