Medicul Dan Merişca: „Potenţa sexuală are o legătură directă cu afrodisiacele şi aferentele primite la nivel cerebral”

merisca dan

Nutriţionistul arădean, Dan Merişca, spune că există o legătură importantă între ceea ce mâncăm şi apetitul sexual. Astfel, că cei care doresc să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală trebuie să fie atenţi ce mănâncă. „Nu există plăceri mai mari în lume decât mâncarea şi sexul” – aşa îşi motivau tribunii romani soldaţii înaintea fiecărei bătălii (şi nu au fost puţine), iar după fiecare bătălie câştigată urma un imens dezmăţ cu mâncare, băutură şi femei multe. Se pare că există o strânsă legătură între ceea ce mâncăm şi cum ne comportăm, inclusiv în relaţiile intime, susţine medicul arădean Dan Merişca.

Medicul spune că: „Potenţa sexuală are o legătură directă cu afrodisiacele şi aferentele primite la nivel cerebral care oferă senzaţia de împlinire emoţională. De fapt, totul are loc la nivel cerebral, organele genitale fiind doar instrumentele prin care se manifestă împlinirea sexuală. Afrodisiacele, după acţiunea lor se împart în  mai multe categorii în funcţie de efectul produs, unele cu efect comun, altele sunt specifice fiecărui sex”. Cele mai cunoscute afrodisiace sunt: ţelina, stridiile, alcoolul, ouăle, grapefruitul, afinele negre şi cerealele.

„Stridiile (asemănătoare ovarelor) au proprietăţi stimulante datorită conţinutului crescut de zinc (la fel şi carnea rosie, scoicile), fiind un bun amplificator al producţiei de spermă, seminţele de susan au valoare energetică crescută, bogate în vitamina E – stimulează virilitatea, brocoli – conţine calciu şi magneziu – determină creşterea libidoului, spanacul – grăbeşte digestia şi îmbunătăţeşte performanţele sexuale atât la bărbaţi cât şi la femei, morcovul – creşte potenţa, usturoiul – creşte apetitul sexual mirosul putând fi mascat folosind frunze de mentă sau pătrunjel. De asemenea, combinaţia dintre roşii, busuioc şi ulei de măsline extravirgin revigorează apetitul sexual, iar ţelina – cel mai cunoscut afrodisiac, are proprietăţi revigorante şi excitante în combinaţie cu mierea de albine (doar cea extrasă din salcam şi floarea soarelui. A se evita mierea din floare de tei – este calmantă şi uneori inhibitoare sexual) sau plante precum cardamonul şi scorţişoara dau efecte afrodisiace imediate. Vechii romani foloseau ţelina în ritualul ceremonios al căsătoriei. Patul nupţial era decorat cu frunze de ţelină. Şi astăzi în restaurantele care se respectă din peninsulă se serveşte în platoul de aperitiv ţelină-tulpină”, spune Dan Merişca.

  Fondatorul Plaza Centers a murit. Urma să ridice un mall impresionant într-un oraş de lângă Arad

În plus, ananasul şi banana – bogate în potasiu şi vitamina B  sunt responsabile cu producerea de hormoni sexuali cu efect direct asupra fertilităţii, căpşunele sunt afrodisiace cu multiple efecte benefice sporeşte fertilitatea, smochinele – cele mai puternice afrodisiace, cunoscute din timpul Egiptului Antic (Cleopatra le prefera) au efecte benefice asupra fertilităţii, ghimbirul – creşte fluxul sangvin în zona genitală atât la bărbaţi cât şi la femei, măslinele negre cresc apetitul sexual la femei, măslinele verzi-stimulează virilitatea sexuală masculine, roşiile -stimuleaza sexual prin culoare şi conţinut, pop-cornul cu unt creşte presiunea sangvină în penis cu aproximativ 10 procente, plăcinta cu dovleac proaspăt creşte presiunea sangvinădin penis cu 40 la sută, parfumul masculin de calitate creşte presiunea sangvină în zona vaginală, nucile, ouăle şi brânza conţin un aminoacid- arginine – acesta creşte potenţa şi fertilitatea masculină, creşte fluxul sangvin în zona genitală şi creşte rezistenţa fizică din timpul travaliului erotic.

 

 

Categorie: arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici