Mașină cuprinsă în flăcări, în parcarea unui mall din Timișoara

incendiu masina parcare mall timisoara 44209700

Alertă, ieri, la un mall din Timișoara, după ce o mașină din parcarea subterană a centrului comercial a fost cuprinsă de flăcări. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit imediat la fața locului pentru stingerea incendiului.

 

Mașina a luat foc dintr-o dată, iar fumul gros a umplut rapid spațiul închis, producând panică în rândul clienților aflați în acel moment în parcarea subterană. Imediat s-a dat alarma, iar la fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, scrie tion.ro.

 

”La sosirea echipajelor s-a constatat că incendiul se manifesta la compartimentul motor al unui autoturism parcat. Intervenția a fost foarte dificilă din cauza acumulărilor mari de fum din parcare. S-a acționat în primul rând pentru căutarea eventualelor victime, care, din fericire, nu au fost. În același timp s-a trecut la lichidarea incendiului și evacuarea fumului. Intervenția rapidă a echipajelor a dus la lichidarea incendiului înainte ca acesta să se poată propaga și la alte autoturisme”, au declarat reprezentanții ISU Banat, pentru sursa citată.

 

Potrivit pompierilor,incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.

 

Reprezentanții centrului comercial au precizat ulterior că incendiul petrecut în parcarea subterană a complexului nu a pus în pericol clienții și nu a perturbat activitatea mall-ului. Incendiul a fost detectat imediat și stins. Măsurile de prevenire și combatere a incendiilor de care dispune complexul comercial au funcționat în parametrii optimi, astfel încât a fost evitată extinderea focului.

Categorie: mandri.ro
Tags: foc, incendiu, mall, masina, parcare, timisoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici