Mărturia românilor din Nisa. „Oboseala ne-a salvat de la moarte”

romani

Românii care trăiesc în oraşul francez Nisa povestesc cu groază prin ce au trecut. Unii au fost la câţiva metri de TIR şi au scăpat ca prin minune. Aflaţi în stare de şoc, au fost nevoiţi apoi să se ascundă în locuri mai sigure. „Noi nu am mai ieşit seara din casa, deoarece eram obosiţi. În schimb prietenii noştrii s-au dus. Am primit telefon de la ei, erau panicaţi, nu îşi revenieau din şoc. Prietena mea se afla la cinci metri de locul în care TIR –ul a intrat în mulţime. Era o nebunie. Am vorbit cu ea la telefon  mult timp să încerc să o calmez. Apoi a plecat împreună cu grupul cu care era într-un loc mai sigur. Au stat timp de două ore într-un restaurant ascunşi”, spune Cecilia Vamvu.

Pagina Ceciliei de Facebook s-a umplut de mesaje de la prietenii din ţară, ştiind că ea este acolo şi că sigur era la eveniment. „Am vorbit aproape toată noaptea la telefon. Toată lumea din ţară voia să afle dacă sunt bine. Eu eram. Dar o parte dintre prietenii cu care ieşeam şi ne-am uitat şi la campionat, erau acolo. Eu pentru ei îmi făceam griji. Acum sunt bine toţi. Pe noi oboseala ne-a salvat”, mai spune românca.

Noul bilanţ al victimelor atacului de la Nisa este de 84 de morţi, inclusiv copii, şi peste 150 de răniţi dintre care 18 sunt în stare gravă.

Şoferul camionului, de origine tunisiană, trăia în Nisa. Potrivit postului de televiziune francez BFM TV, atacatorul se afla în vizorul poliţiştilor, dar nu pentru infracţiuni de natură teroristă.

  Cum s-au încheiat cele mai grave pandemii din istorie?

Irina Lunka Levai este o româncă stabilită în Nisa, care a scăpat de moarte doar că un băiat din grupul în care era s-a întors şi a văzut TIR- ul cum făcea prăpăd printre oameni. Atunci a strigat să se ferească că este un atac. „Eram pe Bulevardul „Promenade des Anglais”. Eram mai mulţi şi Florin, un băiat din grup, s-a întors şi a văzut ce ce întâmplă. Atunci a strigat la noi şi am fugit spre plajă. Eram cu copii minori, care s-au speriat, la fel şi noi. Una dintre fete era în celalalt capăt. Abia am reuşit să o sun de panicată ce eram să îi spun să meargă pe altă parte spre casă. Am luat copiii să fie în siguranţă şi am fugit. Suntem speriaţi. Copiii sunt şocaţi. De acum nimic nu va mai fi la fel. Noi locuim lângă  bulevard şi spre dimineaţă am auzit o bubuitură puternică. Era plin de poliţie în zonă”, spune Irina. Printre români care erau cu ea se numără şi Anca Călin şi Ioana Petrea. Toşi sunt bine.

Mai sunt şi români, însă care nu au avut acelaşi noroc. Doi soţi se află internaţi la spital.

FOTO: Cecilia şi o parte dintre prietenii cu care ieşea în oraş

Categorie: mandri.ro
Tags: atentat, marturi, morti, nisa, romani, tir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici