Are 24 de ani, dar simte si traieste in timpuri trecute, din vremea micului Paris. E insa bine ancorat in realitatile unei societati pe care incearca sa o corecteze frumos.
Edmond este un tanar bucurestean care conduce o asociatie prin intermediul careia organizeaza tururi cu bastonul si jobenul prin Capitala.
A inteles sa se implice activ, dupa ce si-a salvat fosta scoala de la o degradare iremediabila, si a fost prezent zilnic pe strazi, la protestele de la Universitate. A fost inclus pe lista celor chemati la consultari la Palatul Cotroceni, iar astazi raspunde de departamentul de comunicare, de la Ministerul Culturii.
E o zi de weekend in luna septembrie, si acesta nu este un miting care are loc in zona Armeneasca din Bucuresti. Sunt sute de oameni calauziti pe strazi inguste, de povestile unui un tinar, care coordoneaza multimea. “Dreapta stanga, dreapta stanga, ca sa nu avem probleme cu masinile! Sa facem putin loc.”
Il cheama Edmond Niculusca, are 24 de ani si de mai multi ani organizeaza tururi la pas, cu bastonul prin capitala. Pe mijlocul strazii e si ora de istorie, si curs de literatura si urbanism. Sunt grupuri de cate 3 sau chiar 4 sute de oameni, de la elevi si studenti la pensionari, care il asculta atent si isi iau notite.
“Calea Mosilor se numea Podul Targurilor de Afara. Mircea Damian povesteste ca, in anii 30, daca nu te intalneai cu un cunoscut nici pe Calea Victoriei, nici la cafenele, nici nu iti dadeai vreo intalnire, musai te intalneai cu el in Targul Mosilor.”
Cei calauziti sunt incantati: “Il stiu din al doilea tur, sunt
indragostita de el. Extraordinar e. Sunt fascinata, am si zis ca abia astept sa vad urmatorul tur!”
Edmond Niculusca: “Nu stiu de unde ne vine, dar se intampla sa miscam asa masele. Si dupa doua ore jumate oamenii mai vor sa continue si le pare rau ca s-a terminat.”
Isi convinge participantii sa paseasca pret de cateva ore, pe o poarta imaginara, in trecut. E un soi de transa, in care ai impresia ca acest tinar chiar vine din Bucurestiul de inceput de secol. Tururile sunt gratuite si promovarea se face pe retele de socializare. Edmond spune ca fiecare cladire are o poveste si o istorie, iar daca oamenii stiu povestea, vor privi altfel cladirea.
A citit mult despre viata Micului Paris de odinioara, in care se murea de amor nebun prin mahalale, iar tinerii intelectuali plecati de la tara, cochetau cu politica si schimbau in bine societatea.
“Am vazut pe Facebook evenimentul si am venit, stau locuiesc in zona si am venit am vrut sa vad cum e si ce e. Am aflat, in primul rand, spre mirarea mea ca nu sunt armeni in cartierul armenesc”, spune un participant.
Mesajul lui Emond paraseste strada si ajunge online, prin filmulete despre oameni si locuri din trecut. Interpreteaza roluri si intra in pielea bucuresteanului cu baston si joben, de la inceputul veacului trecut. E un visator bine ancorat in prezent, si nu uita sa le spuna oamenilor ca de ei depinde in primul rand, daca vor sa pastreze istoria orasului.
“Vrem sa demaram o campanie pin care usor usor sa dam jos toate afisele publicitare de pe cladirile istorice. Primele obiective ale noastre sunt Blocul ARO, CICLOP-ul si Cladirea Romaneasca din Piata Natiunilor Unite. Conform legii e interzis. Primaria Capitalei va afla ca incalca legea, Ministerul Culturii incalca legea. “
E invitat des la conferinte in care le vorbeste specialistilor din comunicare si resurse umane despre proiecteleONG-ului pe care l-a fondat si il conduce.
“E spectaculos, vorbeste foarte bine, am fost cu el in tur prin Bucuresti, 600 de oameni mergeau dupa el prin Bucuresti, veneau gardienii sa ne intrebe bine bine, dar ce se intampla aici? Mi se pare un model, putem invata de la oamenii foarte tineri“, spune Dana Cavaleru, specialist HR.
Tot el a adus poezia pe acoperisul Capitalei. “La inceputuri poezia era una cu rugaciunea dar s-au despartit, pentru ca poezia a inceput sa cracneasca si sa se indoiasca.”
Edmond si colegii sai din asociatie cauta terase pe cladiri emblematice, unde organizeaza periodic serate culturale, la care invita scriitori si unde asistenta ajunge la cateva sute de persoane. “Am o oarecare speranta ca vor fi indreptati si sedusi de anumite lucruri, cred ca trebuie sa ne gasim vocatia si vocatia e spre cultura, creatie si asa mai departe.”
Acapareaza atentia multor tineri insetati de cultura. O cultura servita altfel decat in biblioteci si pe bancile facultatii: adica la lumina lunii, afara, la un ceai fierbinte. Edmond lupta sa adune oameni in jurul unor idei, sa fie solidari si vizionari. Este fiul unei violoniste si a absolvit Teologia. A facut cursuri de filosofie si arhitectura, si acum face un master in studiul imaginii. Si are un apetit molipsitor pentru cunoastere.
“Mi se pare un exponent al generatiei lui, care cand vor ceva si cred in ceva merg pana in panzele albe. Si totul se intampla pentru ca vrea si poate sa faca schimbari”, crede Dana Cavaleru, specialist HR.
Edmond a luptat pentru o schimbare in 2007, pe cand se afla in ultimul an de liceu, la Scoala Centrala, pe care a reusit sa o salveze de la o degradare iremediabila. Era ultimul an in care primaria putea accesa fonduri de la Banca Mondiala. Se vorbea de interese imobiliare mari in zona, si toate demersurile pentru consolidarea imobilului erau tergiversate, parca intentionat. Edmond si o colega au facut fotografii in subsolul inundat al scolii si in clasele cu rezistenta subrezita, apoi le-au trimis rapid presei, sesizand nevoia de reparatii capitale.
“Si sunt sunat de Directiunea Scolii ca am umplut scoala de presa si ce am facut. A dus la demiterea in serie a unor directori din Primaria Capitalei, la vizita fulger a premierului Tariceanu, care oricum ulterior s-a dovedit ca avea niste interese vis a vis de scoala care s-au naruit, dar doi elevi de 18 ani, care urmau sa-si dea bacalauretaul distrugeau planurile primului ministru, distrugeau planurile din primaria Capitalei”.
A atras atentia asupra cladirii monument, proiectata de celebrul arhiect Ion Mincu si a facut practic ce nu facusera cei din conducerea scolii.
“Mi-am dat seama ca lucrurile se pot misca mai repede decat credem si ca celor puternici si ma rog, care par a fi puternici, le e foarte teama de orice miscare pe care o fac oamenii si mai ales cei tineri, si cred ca e un avantaj asta, faptul ca am avut 18 ani ne-a facut sa avem un val de simpatie mai mare decat daca am fi facut mult mai tarziu chestia asta.”
A vazut o nedreptate, a iesit din rand si a trecut la fapte, fara teama de consecinte.
“Ni s-a si zis, uite ce au facut niste pusti. Impresionant a fost cand am intrat pe santierul scolii, terminasem bacalaureatul si cel care coordona aici santierul mi-a spus “Ati salvat scoala asta pentru inca 100 e ani”.
Merge mult pe jos, nu are masina si petrece zilnic cateva ore la biblioteca nationala. E pasionat de opera lui Eliade, dar nu se rezuma doar la marii scriitori, ci se informeaza din presa romaneasca de la inceput de secol trecut. Citeste numar de numar, toate ziarele vremii si a digitalizat hartile mahalalelor din Micul Paris, gasite la Arhive. Fire romantica, spune ca se indragosteste usor, iar in grupurile pe care le organizeaza sunt multe tinere, care il privesc admirativ. In tururile prin Bucuresti isi invinge timiditatea si vrea ca in viitor, sa se implice constructiv in administrarea orasului de care se simte atat de atras.
“Mi-ar placea sa fiu in fruntea capitalei, ca sa fac ceva pentru orasul asta care in fond, de 30 si ceva de ani, se afla intrun permanent conflict cu locuitorii”
E usor intimidat de societatea high-tech si prefera lumea
interbelica, in care tineri sarmanti si manierati, cucereau inimile fetelor cu poezii si scrisori de dragoste parfumate. Si povesteste ca a avut un soc la majorat, cand a vazut ca multi dintre apropiatii sai parasesc Romania.
“Sigur am si suferit, la 18 ani cei mai multi dintre prieteni au plecat, si o perioada am ramas singur, tocmai de asta. Dar m-am consolat cu gandul, unii cred ca o sa se si intoarca. Sunt cam atehnic, si putin in alte vremuri traiesc, nu stiu de unde mi se trage chestia asta, am aceasta problema, mi-ar fi placut enorm sa prind perioada interbelica. Aproape ca am ajuns sa cred cateodata ca am fost contemporan cu ei si daca trec pe o strada, mi-amintesc de diverse lucruri, ca si cum l-as fi vazut eu pe Caragiale cum trece strada Icoanei si mergea la Barbu Stefanescu Delavrancea acasa.”
Tine periodic cursuri elevilor, prin mansardele unor cladiri istorice, si le vorbeste cu apetenta despre cat de importanta e implicarea fiecaruia, pentru salvarea orasului. Cu acelasi patos a iesit seara de seara pe strada, la proteste, imediat dupa tragedia de la Clubul Colectiv.
In aceeasi perioada Edmond a biciuit Guvernul cu mesaje in care a vorbit de coruptie si indiferenta alesilor fata de societate.
“Toata generatia Colectiv suntem in strada! Cred ca e foarte important sa fim acum in strada, in Piata Universitatii, pentru ca aici in 1990 s-au strigat niste lucruri. M-am nascut imediat dupa Revolutie, in 1990, si cred ca noi, generatia nascuta in 1990 si in preajma lui 90 suntem generatia care poate produce schimbarea in Romania!”
A fost inclus pe lista celor invitati la Palatul Cotroceni, pentru consultari. A stat la masa cu presedintele si i-a comunicat cat de hotarati sunt el si oamenii care cred in el, si a avertizat ca vor iesi in strada si vor taxa vehement derapajele clasei politice, ori de cate ori va fi nevoie.
“Am enorm de multa incredere in generatia mea. Este nevoie sa fim in strada in primul rand pentru ca avem aceasta libertate, de a manifesta in permanenta. De aici trebuie sa se nasca niste idei iar aceste idei trebuie preluate de o elita.”
Vorbeste ferm despre puterea generatiei sale, a tinerilor care nu
se rezuma doar la idei si comentarii pe net, ci pot mobiliza activ masele atunci cand vorbesc pe strada sau astern cuvinte in mediul online.
“Cred ca trebuie sa deschidem ochii si sa intelegem ca e un moment istoric care ne favorizeaza si nu se stie cat vom avea, in fond, acest timp, in care putem crea liberi si putem face ceea ce vrem. Si cred ca trebuie sa ne gasim vocatia si noi sa fim unii cu altii solidari.”
A reusit sa deblocheze milioane de euro pentru a-si salva scoala si strange in jurul sau o multime de oameni. E pasionat, staruitor si convingator si reuseste sa influenteze frumos comunitatea din care face parte. Gaseste acele modalitati corecte si curate prin care sa se faca auzit, sa inspire si sa educe. La doar 24 de ani, Edmond Niculusca este exponentul unei generatii care ar putea transforma un sistem imbolnavit de interese si coruptie, intr-unul mai onest, mai elevat, si mai…normal.
Sursa: www.stirileprotv.ro / Foto: www.cutiadecarton.blogspot.com