Irimia cere concentrare maximă înainte de deplasarea Pîncotei la Reșița: „Nu va fi ușor, ei nu mai au ce pierde!”

soimipinc

Cu patru înfrângeri la rând, Șoimii Pîncota a tras cu linia peste ceea ce a făcut bun în acest sezon. Play-offul a rămas un vis, iar play-outul a fost început cum e mai prost. În acest moment, „alb-negrii” sunt pe loc de retrogradare directă, iar orice pas greșit le-ar putea pecetluit defintiv sorta. Cu atât mai mult cu cât următoarea partidă face parte din categoria celor care trebuie câștigate cu orice preț.

Metalul Reșița e retrogradată demult în Liga 3-a și mai joacă doar de amorul artei. Rezultatele sunt și ele pe măsură, zero victorii în stagiunea de primăvară și  sero goluri marcate. „Chiar dacă nu traversăm nici noi cea mai bună formă sportivă și nici nu avem un moral prea bun, nu avem voie să pierdem vreun punct sâmbătă. Am coborât deja pe locul 10, iar orice sincopă, mai ales împotriva unui adversar care – probabil – va pierde cu toată lumea, ne-ar împiedica să mai sperăm cel puțin la revenirea pe poziția ce ne va asigura măcar prezența la barajul pentru salvarea de la retrogradare. Sunt sigur, însă, că vom avea de muncit serios pentru victoriei. Reșițenii nu mai sunt chiar formația naivă de la începutul anului și, nemaivând, efectiv ce pierde va evolua dezinvolt împotriva noastră. Trebuie să-i tratăm cât mai serios pentru a evita o surpriză neplăcută”, spune Cristian Irimia, cel mai vechi component al „șoimilor”.

În plus, ca și decan de vârstă al echipei, portarul de 41 de ani mai crede că: „Indiferent de ceea ce se aude la Pîncota, că s-ar mai putea sau nu continua Liga 2-a, noi, jucătorii, suntem datori să îndeplinim obiectivul clubului. Aș vrea să stăm cu fruntea sus la finalul campionatului, iar, în plus, nimănui nu cred i-ar prinde bine în CV-ul de fotbalist o retrogradare în Liga a 3-a. Spun asta fiindcă i-am văzut pe băieți puțin blazați, dezorientați și nu e normal să fie așa atâta timp cât mai sunt atâtea puncte puse în joc. Azi încă depindem doar de noi dacă ne salvăm sau nu”, a adăugat Irimia.

  Întreruperi de curent la Moneasa, Aciuţa şi Avram Iancu

Probabil, acesta va intra între buturi și sâmbătă în Valea Domanului și asta pentru că Ovidiu Pașcalău acuză ceva probleme medicale, iar Andrei Cioară nu mai are psihicul din startul campaniei de primăvară după erorile comise cu CSM Râmnicu Vâlcea și UTA. „Încerc să-i spun mereu că depinde doar de el, de pregătirea pe care o face și modul de a vedea lucrurile. Nici mie nu-mi convine că mai trebuie să joc la un asemenea nivel la peste 40 de ani, aș lăsa loc tinerilor, dacă ei înțeleg ceea ce au de făcut”, a mai crede experimentatul goalkeeper.

Pîncotanii nu vor putea conta la Reșița pe doi dintre fotbaliștii cu profil ofensiv. Dragalina e suspedant, iar Alin Mihai acuză probleme la gleznă. În schimb, revine juniorul Pirtea după trei runde de suspendare.

Categorie: arad
Tags: irimia șoimii pîncota metalul reșița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici