Ineuanii merg la Cisnădie pentru a scăpa de complexul terenurilor străine

hutanu

Colege de clasament, Măgura Cisnădie și CS Ineu se vor întâlni în Vinerea Mare în județul Sibiu. Cele două formații au fost la un pas de o înțelegere pentru amânarea partidei din cadrul etapei a 25-a a Ligii a 3-a și asta pentru că antrenorul Ioan Luca nu are la dispoziție mai mulți fotbaliști care participă la zona campionatului universitar de fotbal. Cum Cristi Sculici ar fi dorit să joace marți sau miercuri, în așa fel încât să-și recupereze fotbaliștii suspendați pentru conftuntarea cu ACS Poli, în cele din urmă partida a rămas să se dispute conform programării inițiale.

A fost evident că zărăndanii au avut o problemă în partidele din deplasare în acest retur, de acolo de unde s-au întors mereu fără puncte. La fel de adevărat este că Ineul a avut mai mereu probleme de lot, iar confruntarea de vineri după-amiază nu face excepție. „Din păcate, avem din nou două absențe importante. Clej și Huțanu (foto) sunt suspendați, iar pe Zdrențan e greu de crezut că-l vom recupera până la ora partidei. Dar, mergem să ne jucăm șansa în fața unei formații schimbate în bine față de turul campionatului. Nu i-am văzut jucând în această primăvară, dar rezultatele obținute spun multe despre potențialul lor. Vom încerca să scoatem maxim, profitând moraul bunicel pe care-l avem după victoria de sâmbătă, contra Becicherecului”, a precizat Cristian Sculici. Fundașul Popovici și Botaș nu sunt nici ei în plenitudinea forțelor, dar – probabil – vor fi forțați vineri.

Cert este că partida ar trebui să fie deschisă, căci lipsește miza efectivă. Ambele formații sunt la mijlocul clasamentului, lipsite de griji, așa că încrâncenarea ar trebui lăsată la o parte.

  Zilele acestea, temperaturile vor ajunge până 30 de grade Celsius, în mai multe regiuni din ţară

Teoretic, fotbaliștii care ar trebui să lipsească de la Măgura pentru a apăra culorile Universității din Târgu Jiu sunt Oiță, Săulescu și Lupu.

Categorie: arad
Tags: cs ineu liga 2-3 cisnădie huțanu clej

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici