Începe războiul şi în interiorul PSD: contre dure între Ponta şi Dragnea, iar ALDE e gata de destrămare

psd

Victor Ponta şi Liviu Dragnea au pornit un război mocnit după ce liderul PSD nu l-a susţinut pe fostul premier la şefia Camerei Deputaţilor.

“Sunt foarte dezamăgit și supărat DACĂ această știre e adevărată și cu adevărat Liviu Dragnea mă vede pe mine și pe liderii ALDE ca pe dușmanii PSD.

Pe lângă faptul că o asemenea idee este neadevărată și nedreptă (după ce toată viața mea politică am activat doar în PSD și după ce m-am luptat pentru PSD ca pentru familia mea, iar Daniel Constantin și Călin Tariceanu au fost mereu aliați corecți și de încredere) cred că este și o mare greșeală – adversarii adevărați ai PSD sunt cei de la noul PNL și cei care au vrut mereu distrugerea PSD și a liderilor săi!

Dacă într-adevăr Liviu Dragnea ar gândi așa atunci la Cotroceni trebuie deschisă șampania! Eu sper însă că a fost doar o informație “pe surse” care se va dovedi neîntemeiată”, a scris Victor Ponta pe facebook.

Potrivit unor surse participante la ședința PSD. citate de ştiripesurse.ro,, Liviu Dragnea a spus că unul dintre cei mai mari dușmani ai PSD în acest moment este Victor Ponta, fostul lider al partidului. Dragnea susține că prin atitudinea sa publică, în care înțeapă liderii partidului, Ponta nu ajută deloc la creșterea PSD, ba dimpotrivă.

Liviu Dragnea s-a arătat extrem de deranjat de expresia ”vătav județean” folosită de Victor Ponta și a repetat de mai multe ori în timpul ședinței această expresie a fostului premier.

Totdată, Liviu Dragnea le-a spus celor din PSD că un alt mare pericol este Daniel Constantin, copreședintele ALDE și un apropiat al lui Victor Ponta. Dragnea susține că relația tensionată dintre Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu ar putea dăuna PSD, mai ales că ALDE a fost la un pas de implozie înainte de alegerile locale, din cauza tensiunilor interne.

  Un roman a murit, doi au fost raniti si alti 9 sunt dati disparuti, dupa cutremurul din Italia. Mesajul premierului Ciolos

sursa: www.romaniatv.net;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici