Incepe ”măcelul” la Balc in judetul Bihor. Vânătoare semnul discreției organizată de Ion Ţiriac

vanatoare

Vânătoare atipic organizată de Ion Ţiriac la Balc în acest an. Discreţie totală. Nici organizaţiile pentru protecţia animalelor, prezenţe constante an de an la Balc, nu par a şti că vânătoarea va avea loc şi în acest an. Nimic nu le-a dat de bănuit nici autorităţilor locale. Dacă până acum era mare agitaţie la Balc în preajma vânătorii, primarul Arsenie Moroşan spune că acum nu au fost tocmiţi nici gonacii şi nici nu a fost semnalată prezenţa maşinilor cu numere de Bucureşti, care făceau cărare spre domeniu înainte de a-şi face apariţia bogaţii Europei. Nici Direcţia Silvică Bihor nu pare a avea vreun indiciu. Aceasta fiindcă reprezentanţii instituţiei au fost practic excluşi de pe lista invitaţilor, relaţiile contractuale ale ministerului de resort cu Ion Ţiriac ajungând în instanţă.

Se spera că prezenţa milionarilor din Europa la vânătoarea de la Balc, eveniment de presă obsesiv, va avea ca efect dezvoltarea zonei, realizarea de investiţii. Nu s-a întâmplat aşa. Totul, în cele din urmă, s-a rezumat la câteva sute de lei încasați de oamenii din sat, o dată pe an, când sunt angajaţi ca gonaci. Şi la câteva sute de kilograme de vânat care ajung în aşezămintele care adăpostec oameni în vârstă, persoane defavorizate. Complexul de vânătoare de la Balc este deținut de firma Wild Boar SRL din București, firmă care solicită anual aprobări pentru desfășurarea partidei de vânătoare la Direcția Sanitar-Veterinară din Bihor, deoarece carnea trebuie verificată, ajungând la copii şi bătrâni. Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare, Remus Moţoc, confirmă că asociaţia de vânătoare atribuită lui Ion Ţiriac va organiza o vânătoare la Balc, dar nu poate confirma prezenţa magnatului. „Noi de ani de zile nu mai participăm la vânătoare”, spune directorul Moţoc.

Categorie: mandri.ro
Tags: balc, directia silvica bihor, tiriac, vanatoare, wild boar srl

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici