Începe înscrierea copiilor în grădiniţele arădene

copii 7

Înscrierile copiilor la grădiniţă vor începe LUNI, 23 MAI 2016, şi vor avea loc în două etape. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să asigure toate măsurile necesare şi să respecte toate etapele calendarului înscrierii în grădiniţă, astfel încât întregul proces să fie finalizat până la data de 29 iulie 2016.

Înscrierea copiilor nou-veniţi se face în două perioade diferite, 23 mai – 17 iunie şi 27 iunie – 29 iulie.

Fiecare grădiniţă trebuie să aibă un orar propriu pentru înscrieri şi să-l pună la dispoziţia tuturor persoanelor interesate, atât la avizier, cât şi online. Totodată, unităţile de învăţământ preşcolar trebuie să informeze cu privire la capacitatea grădiniţei, numărul de locuri aprobat pentru anul şcolar 2016-2017, criteriile de înscriere şi, în perioada 4 mai – 29 iulie, evoluţia zilnică a înregistrărilor.

După ce se vor încheia reînscrierile, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, conform reprezentanţilor ministerului. Iar acolo unde numărul de solicitări va depăşi locurile disponibile se vor aplica criterii de departajare.

“Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani. În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educaţiei) şi criterii de departajare specifice”, potrivit unui comunicat al Ministerului Educatiei.

  Casa Corpului Didactic, fără director

Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 – 31 august.

ÎNSCRIERI GRĂDINIŢĂ 2016- 2017. Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

– capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată);
numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);

– criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;

– numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Unităţile de învăţământ au obligaţia afişarii la loc vizibil a informaţiilor privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

ÎNSCRIERI GRĂDINIŢĂ 2016- 2017. În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educaţiei. Pe toată durata acestui proces, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti asistă unităţile de învăţământ în activitatea de înscriere şi confirmă finalizarea colectării cererilor aferente etapelor de înscriere/reînscriere.

Categorie: arad
Tags: copii, gradinite, inscrieri, isj, prescolar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici