Germania: Partidul populist AfD cere demisia Angelei Merkel, acuzată că a pierdut controlul în criza migrației

Kanzlerin Merkel

Partidul populist “Alternativa pentru Germania” (AfD), opozant radical al politicii de primire a refugiaților practicată de cancelarul german Angela Merkel, a cerut sâmbătă demisia șefei guvernului federal, acuzată că a pierdut control în criza migrației, relatează AFP, DPA și Reuters.

“Criza euro, criza Uniunii Europene și criza migrației nu reprezintă în cele din urmă decât o criză democratică mult mai profundă”, a declarat șefa partidului, Frauke Petry, în fața celor circa 600 de delegați ai partidului reuniți în acest week-end la un congres de la Hanovra, potrivit DPA.

“Demisionați, ați ieșit la liman”, a declarat ea adresându-se Angelei Merkel, ironizând expresia folosită de cancelar — “Vom ieși la liman” — pentru a-și exprima încrederea în primirea și integrarea refugiaților.

Cancelarul a pierdut controlul în “criza migrației” care traversează Europa și Germania, în condițiile în care țara se așteaptă să primească un milion de migranți și refugiați în 2015, a spus Frauke Petry, criticând și guvernul german, care nu ar fi avut “nicio idee” în această criză.

“Vom pune capăt declinului democrației”, a mai spus ea, în contextul în care partidul său, după un declin brutal, a cunoscut o recentă revenire în sondaje și speră să obțină 20% din voturi în viitoarele alegeri legislative din 2017.

Creat în 2013 pe o linie inițial antieuro, AfD s-a reorientat între timp pe tema migrației și cunoaște un reviriment politic în contextul îngrijorărilor suscitate în țară de afluxul de migranți.

Potrivit unui sondaj recent, AfD ar fi creditată cu 10,5% din voturi, ceea ce o face a treia forță politică din Germania după conservatorii Angelei Merkel și social-democrați, cei care formează coaliția care conduce Germania.

  Nu au echipa in Liga I, dar isi fac un stadion de 5 STELE! "E o promisiune si o indeplinim!" Cum va arata

În paralel, mai multe sute de persoane, 1.200 potrivit poliției și 3.000 conform organizatorilor, au manifestat sâmbătă într-o atmosferă de calm la Hanovra pentru a-și manifesta opoziția față de AfD și ideile pe care le promovează.

“Declarațiile AfD sunt un motor pentru violență în țara noastră”, a declarat Claudia Roth, fostă lideră a Verzilor germani, prezentă la manifestație.

 

Sursa: www.agerpres.ro / Foto: www.caleaeuropeana.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici