FOTO Cum a ajuns o arădeancă din manechin instructor de Yoga

yoga

A început cariera de model la 14 ani, în anul 1994 la ELLIS, în Arad, apoi a renunţat şi a ales o altă viaţă ca acum să se hotărască să practice zilnic yoga şi chiar să devină instructor.

Este vorba despre arădeanca Antonela Pantea, care ani de zile a strălucit ca manechin pe scenă.

„Eram şi model, deoarece se creau ţinutele pe mine, dar şi manechin la prezentari de modă. Am început să coordonez o echipă de manechine pentru prezentari, le învăţam mişcarea scenică, aşa cum am învăţat şi eu de la doamna Eli. Apoi am urmat cursurile unei agenţii de modeling din TM. Am participat la concursuri de Miss”, spune tânăra arădeancă pentru Adevărul.

În liceu aceasta a fost Miss Arad, apoi a luat locul II la Miss Banat şi a fost Miss Unica, în anul 1998. Apoi s-a gândit să aibă propria ei afacere.

„Mi-am deschis o agenţie de modeling în Arad – “Prestige Agency”, ţineam cursuri de modeling (mişcare scenică, atitudine, ţinută, photo shooting, alimentaţie, sport pentru fete, băieţi şi copii. Organizam prezentari de modă împreună cu Ellis dar şi cu alte case de modă de atunci (Dorela, Chic) şi magazine de îmbrăcăminte. A fost o activitate pe timpul facultăţii. Am terminat Management şi Administrarea Afacerilor. Apoi mi-am mai deschis şi o gogoserie pe ştrand. Gogoaşa Veselă se numea”, adaugă Antonela.

În anul 2005, aceasta s-a angajat ca director zonal la Steilmann, până în anul 2010. Apoi a fost director zonal la o companie multinaţională, tot fashion retail, cu care a călătorit foarte mult atât prin ţară cât şi în străinătate. A lucrat la proiecte internaţionale (în SUA şi UK).

Apoi, în anul 2016, Antonela Pantea a hotărât să îşi schimbe domeniul, deoarece era prea mult plecată şi viaţa de familie a avut de suferit.

„Mi-am luat un aşa zis „an săbatic” să mă regăsesc. Am reflectat la viaţa mea, am facut mult sport (practic yoga de vreo 11 ani), am petrecut timp cu mine. M-am certificat ca instructor de aerobic/fitness, m-am certificat ca formator. Studiez coaching acum şi vreau să mă specializez ca şi coach de viaţă şi instructor de yoga. Sunt Coach şi Trainer certificat John Maxwell. Cred că aceste două domenii se întrepătrund. Avem nevoie, ca să fim fericiţi, să ne cunoaştem pe noi înşine foarte bine, iar eu cred că-i pot ajuta pe cei din jurul meu prin prisma experienţei mele de viaţă atât personală cât şi profesională să se cunoască în primul rând, să obţină mai multa claritate asupra vieţii lor şi să-şi acceseze potenţialul”, mai afirmă tânăra.

  Omul de afaceri Daniel Văsălaş a primit sentinţa definitivă. Are de executat şase ani de închisoare

Aaceasta spune că ea caută: „semnificația vieții mele, sunt interesată de spiritualitate, sănătate și dezvoltare personală. Am participat la cursuri de Ayurveda, Yoga, Homeopatie. Practic Yoga zilnic. Am învățat să fiu recunoscătoare pentru tot ce am în viață, în special pentru familia mea. Am învățat să mă bucur de toate lucrurile pe care le fac, mai mari sau mai mici. Am învățat să cer ajutorul când am nevoie. Am un coach cu care mă întâlnesc periodic și care mă ajută să trec peste impas în unele momente din viața mea și să am mereu claritate. Iubesc viața, natura, yoga, sportul, drumețiile și plimbările pe jos, să vizitez orașe. Iubesc marea, muntele, discuțiile inspiraționale cu fiul meu, grădinăritul, să petrec timp cu mine, să citesc”

Acum la cei 37 de ani pe care îi are a strălucit din nou pe scenă la Gala aniversară Ellis. A făcut acest lucru după 17 ani de pauză. În momentul de faţă Antonela predă clase săptămânale de Yoga în Arad și promoveză practica Yoga în general. Vezi pagina de FB ”Practica Yoga, antrenament pentru viață”. (Sursă: Adevărul)

yoga 1

 

yoga model 2 model 3antonela gala

Categorie: arad
Tags: antonela pantea, arad, manechin, stiti, yoga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici