FOTO Arădeanul Robert Mureşan, Campion European 2017

Robert Muresan 04

Robert Mureşan a făcut o cursă senzațională pe ploaie în etapa 09 a Campionatului Național de Motociclism Viteză desfășurată pe Circuitul Serres din Grecia.

Cu un start precaut și retrogradat până pe poziția a cincea, Robert a pregătit excelent cursa tactic, a încălzit pneurile foarte bine în primele tururi după care a trecut la atac și numai în decursul a 2 tururi a depășit fără drept de replică pe MITOV Dimitar, CAZACU Catalin și KARANYOTOV Angel un alt mare campion bulgar. Robi termină cele 14 tururi la peste 11 secunde de locul 2.

Cursa de astăzi i-a adus arădeanului titlul de Campion European BMU la clasa SuperBike, titlul de Campion Național al României SuperBike 2017, al 5-lea titlu consecutiv, precum și titlul de Vicecampion al Campionatului Național al Bulgariei.

Robert Mureşan a stabilit și recordul de circuit pe ploaie contribuind din plin la Trofeul pe Națiuni unde România a ocupat prima poziție.

CHOY Martin  pus sub presiune de Robert face un highside uriaș și abandonează încă din primul tur cu motocicleta complet distrusă.

MITOV Dimitar direct implicat în lupta la podiumul Campionatului European a sosit pe pozitia 4 și își consolidează poziția a doua la general. Doar un eșec de proporții mai poate face ca MITOV Dimitar  să piardă poziția de vicecampion.

La clasa SuperSport Ionel Pascota a câștigat detașat cursa etapei și ia avantaj în clasamentul Campionatului European BMU la un pas de câștigarea titlului.

Clasele de debutanți aduc direct pe locul doi al Campionatului European pe Trifan Iulian-Ciprian care plecat de pe locul 13 din grila de start face spectacol în pofida faptului că este la prima sa participare la curse.

  Proiect nou pentru UTA: Planul prin care Manea promite să-i readucă pe arădeni în Liga 1

Rezultatele Live la https://speedhive.mylaps.com/Events/1475731

Astăzi 29 octombrie dăm startul etapei 10, ultima etapa a sezonului 2017

Podium Muresan 01 Podium Muresan 02 Podium Romania 01 Robert Muresan 01 Robert Muresan 02 Robert Muresan 03 Robert Muresan 04 Robert Muresan MRM TEAM

Categorie: sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici