Folosirea anvelopelor de iarnă este obligatorie

anvelope iarna

Poliţia Română reaminteşte că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei) și, ca măsură complementară, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Poliția Română recomandă conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic, iar dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

De asemenea, conducătorilor de autovehicule li se recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic.

În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule, fără a avea o bună vizibilitate.

Poliția Română atrage atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor poliţiştilor aflați în trafic și vă urează drum bun!

Categorie: mandri.ro
Tags: anvalope, folosite, iarna, importante, obligaoriu, politie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici