Florin Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a demisionat

florin jianu cristina nichitus

Într-o postare pe Facebook, Florin Jianu şi-a anunţat demisia de la şefia Ministerului pentru Mediul de Afaceri, acesta fiind primul ministru care părăseşte Cabinetul Grindeanu, pe fondul protestelor masive de stradă.

” Mă opresc aici din activitatea guvernamentală pentru că aşa imi dictează conştiinţa, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume!!! Îi rog pe cei tentaţi să folosească gestul meu în scop politic, propagandistic sau de orice alta natură a incita, să se abţină. Sunt şi rămân tehnocrat, nu mă pricep la politică, ma pricep la domeniul IMM şi la antreprenoriat”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

 

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a mai spus: “Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să ma uit în ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun ăa tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”.

 

Miercuri, a demisionat din guvern şi secretarul de stat, şef al Departamentului Centenar Daniel Şandru.

 

 

Zeci de mii de oameni au protestat din nou miercuri în Capitală şi mai multe oraşe faţă de decizia Executivului de a modifica prin ordonanţă de urgenţă Codul Penal.

 

 

„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic sa fac in continuare si nu in principal pentru probitatea mea profesionala, pentru ca aici am constiinta curata, ci pentru copilul meu, pentru cum o sa ma uit in ochii lui si ce anume o sa ii spun peste ani. O sa ii spun ca tata a fost un las si a girat actiuni pe care nu le impartaseste sau a ales sa iasa cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!

 

Am muncit cu credinta si indarjire in fiecare din cele 28 de zile de mandat si nu mi-a trecut prin gand ca munca ar putea fi umbrita intr-un mod atat de brutal si de nedrept.

Cei care ma cunosc stiu ca nu pot accepta impostura sau minciuna!

 

Nu vreau ca decizia mea de a ma opri aici sa fie folosita politic de o parte sau alta! E un razboi pe care nu il impartasesc si pe care il vreau cat mai repede oprit! Sunt oameni pe care ii apreciez in prezenta guvernare si care nu meritau nici ei ce s-a intamplat acum doua seri. Sunt oameni pe care ii apreciez in PSD si in a caror buna credinta si putere de lupta, imi pun in continuare speranta de a restaura ce poate si trebuie a fi restaurat: Competenta si cinstea!!!

  PSD îi retrage sprijinul politic lui Mihai Tudose. Premierul a demisionat!

 

Ma gandesc la viitorul tarii mele, tarii noastre, a tuturor, viitor pe care trebuie sa il scriem cu onoare si cinste, nu cu impostura si minciuna. Romania nu merita ce i se intampla acum, romanii nu merita ce li se intampla acum!

 

Ma gandesc la viitorul antreprenorial al acestei tari cu un potential urias de inovare si la cuvintele magice pentru antreprenori: PREDICTIBILITATE SI STABILITATE. Acestea trebuie restabilite urgent!!!

 

Ma gandesc, de asemenea, nu la viitorul meu, ci la viitorul oamenilor care m-au urmat in echipa de la minister, fie din interiorul aparatului ministerial sau cei adusi de mine, oameni onesti, sinceri si atat de dornici de schimbare. Fiti puternici si tineti drumul drept!

 

In ceea ce priveste activitatea mea din aceasta luna, ea este una consistenta, am reusit sa trec mai multe acte normative de sustinere a mediului de afaceri (Programul Romania Start-up Nation, Programul de Internationalizare a IMM-urilor, Norme pentru Acordarea Titlului de Incubator de Afaceri, 0% impozit pentru CDI etc), am construit un buget solid pentru 2017 cu cresteri semnificative pentru finantarea antreprenorilor (aprox 2 miliarde de lei, de zece ori mai multi bani pentru programe decat in 2016), buget gata sa fie implementat si nu in ultimul rand am reusit o premiera pt Romania post-decembrista: un Minister al Antreprenoriatului! Toate acestea trebuie continuate si sunt gata sa pun umarul la acest lucru, in continuare.

 

Ma opresc aici din activitatea guvernamentala pentru ca asa imi dicteaza constiinta, iar asta nu este negociabil pentru nimic in lume!!!

 

P.S. 1. Ii rog pe cei tentati sa foloseasca gestul meu in scop politic, propagandistic sau de orice alta natura a incita, sa se abtina. Sunt si raman tehnocrat, nu ma pricep la politica, ma pricep la domeniul IMM si la antreprenoriat.

Nu voi iesi in mass-media pentru declaratii si va rog sa respectati aceasta dorinta. Imi doresc, de asemenea, sa putem munci iarasi, linistiti, in aceasta tara.

 

P.S. 2. Am pregatit acest mesaj inca din seara celebrei sedinte de guvern, am amanat insa decizia sperand ca gandul bun sau macar presiunea strazii ii vor determina pe cei care au gresit conceptual dar si pe cei care au actionat, sa aiba onoarea de a isi repara ,eroarea’ si sa ne continuam linistiti activitatea. Daca ei nu au facut-o doua zile, poate acest exemplu le va fi util”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Sursă: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici