Federația nu a ținut cont de indisponibilitățile rugbiștilor arădeni și le-a dat meci pierdut cu Buzăul

rugby78

Sâmbătă, pe arena din Sînicolau Mic, ar fi trebuit să se dispute partida din runda a patra a Cupei României la rugby (grupa roșie). CS UAV Arad ar fi trebuit să dea piept cu Stejarul Buzău, însă Federația nu a mai programat meciul.

Motivul? Antrenorul-jucător al „studenților” arădeni a înștiințat forul conducător al sportului cu balonul oval din țara noastră că nu dispune de destui jucători apți pentru disputa cu moldovenii. „În urma întrecerii de la Mănăștur, doi băieți, Dângă și Gabor au făcut comoție cerebrală, medicul recomandă repaus trei săptămâni, iar după jocul de sâmbătă, Brie s-a ales cu o fractură la unul dintre degete, iar eu, Ciocan și Stoica ne-am accidentat la gleznă. Au mai apărut și trei viroze respiratorii, toate adeverințele medicale le-am trimis la Federație marți cu intenția de amâna partida cu Buzăul. Ni s-a răspuns că ar fi trebuit să facem cerere de amânare  cu zece zile înainte. Păi de unde să fii știut eu înainte de partida cu Petroșaniul că o să ne accidentăm atâția? În fine, acceptăm decizia Federației ce ne-a dat meci pierdut, căci altceva nu avem ce face, dar nu ni se pare justă”, afirmă Marian Grindei.

La 0-5, CSUAV bifează, astfel, al treilea eșec din patru meciuri de Cupă, însă nu e nicio tragedie, fiindcă arădenii oricum nu aveau ca obiectiv calificarea în faza superioară a competiției.

Categorie: arad
Tags: rugby arad buzău grindei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici