Familia Coman: Copilul internat la Nisa, găsit cu ajutorul comunităţii, nu al autorităţilor

xatentat nisa 600.jpg.pagespeed.ic .dNrb9iXdaL

Familia cetăţenilor români dispăruţi la Nisa susţine că mama şi copilul internaţi la spital au fost găsiţi cu ajutorul reţelelor de socializare şi al grupurilor, nicidecum al diplomaţilor români din Franţa, care ar fi aşteptat informaţii de la comunitate.

Numeroşi români care locuiesc în Franţa s-au mobilizat pentru găsirea familiei dispărute după atentatul de la Nisa, mama şi copilul fiind găsiţi în spitale, în timp ce tatăl, Cristian Coman, este încă dat dispărut, transmite corespondentul .

 

Pe paginile create pe Facebook pentru găsirea celor dispăruţi după atentatul de la Nisa au fost postate şi mai multe fotografii cu cei trei membri ai familiei Coman, Adriana (28 de ani) şi Cristian (34 de ani), precum şi al băieţelului lor de opt ani.

 

Din informaţiile postate pe reţelele de socializare, cei trei au locuit o vreme în Timişoara, însă erau stabiliţi în Austria şi au decis să îşi petreacă vacanţa la Nisa.

După aproximativ o zi de căutări, băieţelul a fost găsit într-un spital pediatric din Franţa, iar mama acestuia a fost găsită, de asemenea, într-un spital din Nisa. Conform medicilor, citaţi de rudele familiei, starea băieţelului este “pozitivă”, iar mama acestuia este în stare gravă, dar stabilă. Cristian Coman este în continuare de negăsit.

 

Bunica băieţelului, Dana Simona Mardale a plecat spre Nisa pentru a ajuta familia şi căutarea lui Cristian Coman.

 

Pe pagina de Facebook “SOS Nice” creată după atentat, prietenii şi cunoscuţii familiei Coman fac în continuare demersuri pentru găsirea bărbatului dispărut. Numeroşi români şi-au oferit deja ajutorul pentru cazarea rudelor familiei Coman sau pentru găsirea lui Cristian Coman.

 

“Locuim la 50 de kilometri de Nice, putem ajuta”, scrie o româncă pe pagina amintită.

  Normele de aplicare a legii privind indemnizaţiile pentru mame au fost aprobate. Procedurile au fost simplificate

“Nu se poate aşa ceva… Este verişorul meu, Cristi, nu îmi vine să cred cum se poate întâmpla aşa ceva”, spune o altă utilizatoare a reţelei de socializare.

 

“Putem să ajutăm cu ceva ? Stăm în Franţa, nu departe de Paris, dar dacă putem să ajutăm cu ceva o facem cu tot dragul pentru. această familie”, spune un alt român din Franţa pe Facebook.

 

Sunt zeci de astfel de mesaje pe pagina amintită, precum şi pe alte pagini similare.

“Verificările cu privire la situaţia celuilalt cetăţean român dat dispărut continuă. Reamintim faptul că operaţiunile de identificare a tuturor victimelor de către autorităţile franceze nu au fost finalizate”, este ultima comunicare a Ministerului Afacerilor Externe.

 

Potrivit rudelor şi prietenilor familiei Coman, mama şi copilul au fost însă găsiţi cu ajutorul reţelelor de socializare şi a grupurilor, nicidecum a diplomaţilor români din Franţa.

“Familia Coman, victimă a atacului terorist de la Nice nu a fost găsită complet. Copilul, Denis, de 8 ani, a fost localizat prin intermediul reţelelor de socializare, cu ajutorul unui grup de mame. Prin semnalmente, poze si date transmise secretariatului comisiei de urgenţă pe Internet, copilul a fost identificat la spitalul de pediatrie Lenval”. (…) Din fericire, am aflat că acum minorul este stabil. Părinţii nu au fost încă identificaţi, deşi tot prin intermediul surselor noastre, familia, ambasada şi consulul au fost îndrumaţi spre spitalul la care a fost găsită mama, Adriana – 28 de ani, de nişte cunoştinţe, pentru identificare şi confirmare”, se arată în postarea unei utilizatoare a reţelei, care citează un comunicat din partea familiei Coman.

 

 

Sursa:mediafax

Categorie: mandri.ro
Tags: atentat, copil, familie, franta, nisa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici