Falcă vrea să-și refacă imaginea „înecată” în bălțile de pe „Motorul” vorbind despre Liga 1 la Arad

falca

Din punct de vedere sportiv, „Bătrâna Doamnă” a ratat promovarea în primul eșalon fotbalistic. Că a fost nedreptățiă de sistemul gândit de FRF e o cu totul altă discuție, dar, în cele din urmă, verdictul a fost clar. „Oficialii” arădeni și-au și făcut un plan pentru ediția viitoare a Ligii a 2-a, dar știrea din această dimineață privind intrarea în faliment a Rapidului a aprins din nou speranțele în Arad.

De unde pornește totul? De la grandomania lui Gheorghe Falcă. Primarul s-a lăudat la subalternii săi politici că a avut discuții cu mai marii Federației, care i-ar fi spus să o pregătească pe UTA de Liga 1. A declarat-o și public pentru prosport în urmă cu câteva minute, fără să spună cine a fost persoana care l-a contactat de la FRF. În schimb, tot prin cercurile sale s-ar fi lăudat că a primit o invitație, mâine, la o cafea, chiar la Paris, undeva lângă Tour Eiffel, pentru a afla detalii. Adică el e în tot și în toate, un prilej perfect să-și refacă imaginea șifonată rău după imaginile cu bureți, cârpe și uși folosite inclsuiv de arbitri pentru scoaterea apei de pe „Motorul”

Acum judecați și dumneavoastră ce imagine își pot face Burleanu și restul vânzând blana ursului din pădure? Rapidul a anunțat deja că face recurs la decizia Judecătoriei, ceea ce puteți vedea negru pe alb în următorul comunicat:

“Hotărârea pronunțată în ședința Tribunalului București în data de 13.06.2016 este una intermediară, ce poate fi atacată, iar avocații ce ne reprezintă vor înainta recursul în termenul afișat de instanță, folosind toate ‘armele’ pentru a o anula. Avem toate motivele să credem că această primă decizie a fost luată prea repede și este o eroare în primul rând”, precizează FC Rapid într-un comunicat remis AGERPRES.

“Clubul are aprobat un plan de reorganizare bine pus la punct (valabil până în aprilie 2017) pe care l-a respectat și, da, putem afirma fără frică faptul că, în ceea ce privește acest plan, suntem cu datoriile la zi. Mai mult, FC Rapid a prezentat dovezi concrete care confirmă faptul că putem asigura bugetul necesar în anul competițional 2016/2017, iar respectarea planului de reorganizare nu va fi afectată cu nimic”, adaugă gruparea alb-vișinie.

“Drept urmare, suntem ferm convinși că Instanța Superioară va reanaliza și va reveni asupra deciziei luate, pronunțând la următorul termen o decizie favorabilă. Cel mai important, vă informăm că FC Rapid București își va continua activitatea fără a fi afectat de această primă decizie a instanței“, se mai arată în finalul comunicatului clubului Rapid.

  Şefii de secţie de la Spitalul Clinic Judeţan de Urgenţă Arad au fost consultaţi de preşedintele CJ Arad!

E, practic, imposibil, ca UTA să primească undă verde spre Liga 1 atâta timp cât recursul Rapidului poate fi făcut în termen de 7 zile lucrătoare, după care urmează un termen de judecată. Totul se poate  prelungi încă o lună, două și asta pentru că se intră și în vacanță judecătorească de la 1 iulie. Poate dura chiar un an, având exemplele celor de la Farul sau Buzău.

Mai departe, ce ar trebui să facă UTA și Aradul?  Să se roage la Dumnezeu să falimenteze oficial Rapidul și asta cât mai repede, dar, în paralel, să înceapă investițiile într-un nou stadion (se aude că se va încerca omologarea arenei Gloria, deși în dosarul de licențiere nu se pomenește nimic de asta și nu ar avea cum să vorbim de o a treia bază sportivă, după Cluj Arena și Motorul), unde investițiile s-ar ridica la maxim 300 de mii euro, în loc de vreo 500 de mii la Motorul. Și, oricum, după imaginile de coșmar văzute de o țară întreagă cu arbitri, jucători și antrenori scoțând apa de pe teren, e greu de crezut că cineva va mai omolga arena din Aradul Nou.

În fine, ce se întâmplă la nivel sportiv? Noua ediție a Ligii 1 bate la ușă (pe 23 iulie e programată prima etapă), multe grupări s-au reunit deja sau urmează până la finalul săptămânii, iar UTA tocmai ce a decretat vacanță până în 27 iunie. Ce strategie își fac conducătorii, când ei încă nu au încheiat financiar sezonul precedent și au de-a face cu jucători și antrenori nemulțumiți? Antrenorii nu ar trebui să facă rapid o listă de transferuri, ca să nu ajungă apoi să ia ce le mai rămâne? Sau chiar dacă UTA va ajunge să joace în Liga 1 nu va mai conta că s-ar putea să evolueze la Cluj și să termine cu succes sub linie? Sunt niște întrebări logice, de bun simț, la care nu vedem cum poate răspunde azi primarul prin optimismul său ce i-a îmbolnăvit, în special pe linie de partid, pe toți.

Categorie: arad
Tags: falca uta liga 1 rapid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici